Pe cerul cel gandit al Bisericii noastre multe stele prealuminoase, adica Sfinti cunoscuti, fac parte din tagma mirenilor.  In afara de Mucenici si de Noi-Mucenici, care in majoritatea lor sunt mireni, exista si multi mireni sfinti.

Sfintenia, asadar, nu este un privilegiu in exclusivitate al monahilor si al celor sfintiti, ci ea este cu putinta sa fie atinsa de orice crestin care are credinta dreapta si ravna pentru nevointa.

Cu Batranul Arsenie se pare ca se implineste cuvantul evanghelic: "Iata cu adevarat israelitean, intru care nu este viclesug". A fost din fire cinstit, simplu, fara de rautate, bland, ascultator, neagonisitor si, in mod deosebit, un nevoitor cum rar se intalneste. Pentru Batranul Arsenie, intotdeauna da era da, iar nu era nu.

Niciodata nu tinea minte raul, orice i-ai fi facut, niciodata nu se mania, niciodata nu facea rau nimanui. Traia in ascultare cu o desavarsita acrivie, si de aceea, prin ascultarea si desavarsita credinta ce le avea in staretul sau, traia zilnic mai presus de legile firii.

In privegherile pe care le incepea de cu seara, se ostenea peste masura cu mii de metanii si cu starea de toata noaptea in picioare, pana se lumina de ziua. Atat de mult se adancea in rugaciune si se daruia ei, incat de multe ori, cand se apropia timpul lucrului, nu voia sa se dezlipeasca de rugaciune.

Batranul acesta, cu toata simplitatea lui, a prins sensul vietii monahale. S-a predat pe sine in intregime ascultarii si nevointei, de aceea L-a si gasit pe Cel dorit. A gasit inlauntrul sau rugaciunea, L-a gasit pe Dumnezeu.

Monahul Iosif Vatopedinul

In zilele noastre, in ciuda extraordinarului progres al stiintei medicale, bolnavii se inmultesc si apar boli noi.  Aproape fiecare familie a trecut sau trece prin incercarile bolilor.  De aceea este foarte folositor sa cercetam care este cauza bolilor si cum vom putea sa le infruntam duhovniceste, ca sa dobandim folos pentru sufletul nostru.  Asa cum vom vedea, boala, care fie se datoreste pacatului, fie altei pricini, este un mijloc de tamaduire si curatie a sufleului.

Pastrator cu scumpatate si lucrator al traditiei noastre patristice, Staretul Iosif n-a incetat vreodata lucrarea inalta a pocaintei, potrivit terminologiei Parintilor nostri.

Asezand faptuirea drept temelie a contemplatiei, Staretul a strabatut calea vietii duhovnicesti cu multa suferinta, urcand toate treptele scarii duhovnicesti.  Si astfel, cu ajutorul Harului, ajungand purtator de Dumnezeu si minte indumnezeita, ne-a daruit intr-o forma innoita, noua, celor de azi, care suntem mult insetati si lipsiti de invatatura, toata traditia Parintilor celor de demult.  Staretul, dupa ce a strabatut acelasi drum si a facut aceeasi calatorie purtatoare de cruce ca si cei din vechime, impartasindu-ne experientele sale, ne da posibilitatea si noua, celor de azi, sa fim urmasi si continuatori ai Sfintilor nostri Parinti.

Monahul Iosif Vatopedinul

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte, a carui faima a depasit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Parintele Paisie pentru a-l vedea si a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colturi ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Africa. Si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa o intalnire cu parintele.

Aceste epistole s-au scris de fericitul Batran Paisie si au fost trimise catre Sfanta Sihastrie a Sfantului Evanghelist Ioan Teologul.

Epistolele au fost pregatite pentru aceasta editare cu putine luni inainte de adormirea Batranului, dar el ne-a spus ca ele sa se editeze dupa adormirea sa si sa cuprinda si testamentul sau, care legalizeaza si asigura curatia si neschimbarea epistolelor.

Scopul vietii pamantesti a omului este dobandirea sfinteniei daruita de catre Dumnezeu celor smeriti.  Avand in vedere acest aspect al dobandirii sfinteniei, ne dorim ca paginile prezentului Sinaxar sa primeasca adaosuri continue.  Cartea a fost pusa in circulatie ca o provocare si ca un indemn vrednic de urmat al vietii sfintilor consemnati.  Fie ca, prin rugaciunile sfintilor, Sinaxarele sa constituie o pricina de pocainta, un imbold spre indumnezeire, un model de schimbare, de mantuire si de sfintire.

Prezentul volum cuprinde vietile sfintilor cunoscuti din secolele XIX-XX (1800-2000) ale Bisericilor locale recunoscute.

Ca izvoare au fost folosite Sinaxarele existente, internetul, brosuri cu slujbele sfintilor si alte materiale auxiliare.

Cum imi luminezi sufletul intinat si-l faci lumina neprihanita si dumnezeiasca?  Cum faci purtatoare de lumina nenorocitele mele maini pe care pacatuind le-am intinat cu intinaciunile pacatului?  Cum preschimbi buzele mele cu stralucirea dumnezeirii Tale, facandu-le din necurate sfinte?  Cum curatesti, Hristoase, limba mea murdara si o faci partasa de mancarea Trupului Tau?  Cum ma invrednicesti sa Te vad si sa fii vazut de mine si sa fii tinut de mainile mele Tu, Cel ce tii toate, Care esti nevazut pentru toate cetele ceresti si de neapropiat chiar pentru Moise, intaiul dintre proroci?  Caci niciun alt om nu s-a invrednicit sa vada fata Ta, ca sa nu moara.  Deci cum m-am invrednicit, Hristoase, sa Te tin, sa Te sarut, sa Te vad, sa Te mananc si sa Te am in inima mea pe Tine, Cel neinteles, pe Tine, Cel singur negrait, pe Tine, Cel neincaput si neapropiat pentru toti, ramanand nears, bucurandu-ma si tremurand si laudand in imne, Hristoase, multa Ta iubire de oameni?

Invatatura Sfintilor Parinti despre patimi si vindecarea lor nu este un rezultat al cunoasterii stiintifice si psihologice, ci ea este rodul unei adanci experiente duhovnicesti dobandita in urma nevointelor aspre si a incercarilor de multi ani.  Referitor la aceasta Sfantul Isaac Sirul accentueaza: Sfintii Parinti nu scriu manuale de morala, ci ei arata drumul si povatuiesc pe om la nepatimire si indumnezeire prin curaturea de patimi.

Toti cei care au adormit si toti cei care traim in aceasta lume ne aflam intr-o tainica si mai presus de fire comuniune de viata, rugaciune si dragoste frateasca.  Prin aceasta legatura cei vii ii vor ajuta pe cei morti. Astfel a randuit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul sa de mantuiasca prin celalalt.

Pe aceasta legatura se intemeiaza parastasele Bisericii noastre, care dintru inceput le savarsea si se ruga pentru cei adormiti.  Daca parastasele nu ar fi folosit pe cei morti, Biserica nu le-ar fi savarsit si nu s-ar fi rugat pentru ei.

Printre poblemele cu care se confrunta omul care se roaga este si problema gandurilor.

Carticica aceasta nu constituie un studiu amanuntit privitor la subiectul cel atat de important al gandurilor, ci este o predica ce s-a tinut cu catva timp mai inainte. Aici ea este prezentata intr-o forma imbunatatita, fara sa-si piarda din forma ei incepatoare de omilie. Si deoarece sunt multi cei care se lupta cu gandurile necurate si mai multi aceia care nu arareori "se pierd" in valmasagul razboiului cu ele, s-a facut o incercare prin care crestinul ce se nevoieste sa inteleaga ce sunt gandurile, de unde provin ele, care sunt urmarile lor si cum pot fi ele infruntate.

Ierom. Benedict Aghioritul