(lipsa text)

Originea pacatului stramosesc se afla in neascultarea Protoparintilor nostri, Adam si Eva, care ispiti de diavol, au calcat porunca lui Dumnezeu de a nu manca dintr-un anumit pom. Acelasi lucru il facem toti, mai ales ierarhia, pe toate treptele de organizare a societatii. Toti vor sa fie dumnezei dar fara ascultare de Dumnezeu.

Multi pot sa fagaduiasca mantuirea, dar numai Unul p poate da, Acela, Care S-a suit pentru asta pe Cruce si S-a sculat din mormant.

(lipsa text)

"Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe". 
Dupa Cuvantul Parintilor, toata stradania diavolului aceasta era si este, ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva afara de Dumnezeu.
Drapt aceea vrajmasul, ca sa-si ajunga tinta faradelegii, imbie sufletului ispita intai, cea prin placere, aducandu-i momelii placute la vedere si bune la gustare - potrivite cu fiecare putere franta a sufletului, in parte, iar pe trup il impinge sa le implineasca cu lucrul si sa le faca tot mereu.
Vrea vicleanul, ca pe niste lipsiti de bucuria vederii lui Dumenzeu, pe care ne-a furat-o, sa ne mangaie invatandu-ne sa iubim placerea, binestiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu si intuneca mintea de la vederea Lui." (Parintele Arsenie Boca) 
Cuvant al Parintelui Iustin Parvu, despre Parintele Arsenie Boca
Motivatie la publicarea acestei carti
Cuvant inainte
Un tovaras nevazut si bun
Noe si Iisus
Din pacatosi Biserica face Sfinti
Lupta mantuirii
Vrajmas milostiv si prieten viclean
Iubirea de sine, primul pui al diavolului
Semnul Sfintei Cruci
In pustia Carantaniei
Cararea e iubirea
Saul si David
Cum ne bagam datori
Vremea de plata
Marturisirea
Ispasirea
Prin cuptorul smereniei
Invata de la cel patit
Cenzura invidiei
Soarele smereniei
Despre cei ce n-au necazuri
Cum se urzeste o cadere
Puterea care nu asculta
In duhul Parintilor
Cand se intuneca mintea
Spiritism
Plata neascultarii
Cele sapte surle
1.Chemarea launtrica prin glasul constiintei
2.Chemarea din afara prin cuvant
3.Chemarea prin necazurile vietii
4.Chemarea prin necazurile mortii
5.Chemarea prin necazurile mai presus de fire
6.Chemarea prin chinuri de la antihrist
7.Chemarea la Judecata generala
Razboiul nevazut
Pustiirea din rai
Dupa fire si contra firii
Ce insemneaza Mantuitorul
Lupta dupa lege
Pe trepte de-a rapa
Unii si-au taiat mintea in scripturi
Greselile iubirii si dreapta socoteala
Masura darului de sus
Nevointele desavarsirii
Varstele iubirii
Cuvinte hotaratoare
Destinul talantilor
Dreptul intre iubire si sabie
Ocarmuirea de sus
Crinul de pe cruce
Raspunzatorii
Iconomul nedrept
Adaugirile editorului.

(lipsa text)

Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iași în anul 1591, publicat în Veneția la anul 1691. În anul 1821 ăl folosește Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 de ani apare în limba română, la editura Pelerinul Român, la Oradea, în anul 1992 ediția 1, iar acum în anul 2005 ediția a 2-a

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.

Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.

Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu
m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.

Dragi copii,va intrebati cine ar putea ascunde o comoara in Rai?  Vom afla in urmatoarea povestire din viata Sfantului Filaret cel Milostiv!

Aceste pagini, in care se regasesc momente luminoase si tragice ale unei vieti exceptionale, sunt printre cele mai captivante si cele mai intense pe care le‑a scris autorul Orei 25.  Un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale veacului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta...

Cartea descrie copilaria unui poet, tineretea, anii de formare a unui om pana la catastrofa istorica ce va inghiti regatul Romaniei in care s‑a nascut.  La fel ca tatal sau si ca stramosii sai, Virgil Gheorghiu trebuia sa ajunga preot.  Saracia lucie din copilarie ii va inchide insa portile seminarului.  Intra la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui inainte de a se consacra in intregime poeziei, careia ii va fi credincios ca unei rugaciuni osardnice.

Dar acolo, in apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezenta cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre inghetate.  In curand, atunci cand Virgil Gheorghiu se va casatori cu avocata Ecaterina Burbea – ce va reusi sa obtina achitarea unei tinere din popor, ucigasa a seducatorului sau –, izbucneste al Doilea Razboi Mondial.

Este sfarsitul unei lumi, in care regatul Romaniei dispare sub valul Armatei Rosii.  Vocatia de scriitor nu este insa oare aceea de a reda viata acestei tari pierdute, a copilariei pe care o reanima aici cu o memorie intacta si cu o sensibilitate de foc?

Iata, scris cu pasiune, romanul adevarat al unei existente si marturia unui poet, a unui preot si a unui soldat.  A unui om „a carui privire preface colbu‑n aur”.

O caracteristica esentiala in ce priveste geneza "Marturisirilor" mele este aceea ca eu nu m-am simţit niciodată vrednic, raportat la aceasta nemaiintalnita drama, sa scriu o astfel de carte.  Imediat dupa incetarea demascarilor, ceva care nu era in fiinta mea imi venea mereu in constiinta cu intrebarea: cine va fi in stare sa scrie o marturisire despre aceasta drama.  Si nu numai sa scrie, ci sa patrunda in esenta acestei drame.  Dupa eliberare am citit si am rascitit "Demonii (Posedatii)" lui Dostoievski.  Deosebirea intre posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti/Gherla este ca primii erau in conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai.  Si apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiintalnite.  Dupa ce am relatat aceasta drama unui mare teolog (D.P.), acesta imi da dezlegarea, zicandu-mi: Du-te si citeste vietile Sfintilor Parinti si atunci vei intelege.  Am citit pe Sfintii Parinti si atunci am inteles.  Eu intotdeauna intelegeam ca cel care este mereu in stare sa scrie despre aceasta drama este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis in inchisoare.  Alte caracteristici ale genezei acestor marturisiri constau in faptul ca eu insumi am trait aceasta posedare pana pe culmile disperarii.  Daca smerenia este opusa mandriei si daca trairea uneia duce la Imparatia Cerurilor (Fericiti cei saraci cu duhul caci a acelora este Imparatia Cerurilor), iar cealalta duce la iad, se vede care este rasplata.  Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost rasplatita de Dumnezeu inscriind in destinul meu ca pe mine sa ma aleaga si sa ma ajute, din cei care au trecut pe acolo, sa scriu despre aceasta drama.  Marturisirile mele descriu o problema de metafizica.  Cine nu-i certat cu metafizica crestina si cu Sfintii Parinti, va intelege si asimila aceste marturisiri.

Dumitru Gh. Bordeianu

Doxastar, ce cuprinde in sine Slavele tuturor Duminicilor Triodului si ale Penticostarului, unele ale lui Iacov Protopsaltul si altele ale lui Hurmuz Hartofilaxul, traduse de parintele Nectarie, protopsaltul Sfantului Munte, si s-au transcris dupa original de ieromonahul Teofilact Prodromitul.