Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Hristos în mijlocul nostru!

Vă anunÈ›ăm cu bucurie că a ieÈ™it de sub lumina tiparului, la împlinirea a 40 de ani de la scrierea acestor minunate mărturii, ediÈ›ia omagială a volumului ”Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide,. De o calitate È™i grafică deosebită, cartea conÈ›ine È™i poze noi ale mărturisitorului Ioan Ianolide.

Recomandăm ca acest volum să fie în casele tuturor celor care-È™i doresc să iasă măcar pentru o vreme din mlaÈ™tina acestei vieÈ›i È™i să urce spre Soarele DreptăÈ›ii, spre Răsăritul cel de Sus care este Hristos, È™i a tuturor iubitorilor mărturisitorilor din temniÈ›ele comuniste.

Cartea zugrăveşte chipul aureolat de sfinţenie al Părintelui Constantin Sârbu, unul dintre sutele de preoţi martiri din timpul regimului comunist. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin Jilava, Aiud şi Gherla, primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist. Iritată, Securitatea i-a înscenat Părintelui o moarte „umanitară”, la 23 octombrie 1975. Duhul Părintelui a rămas însă viu şi lucrător prin fiii săi duhovniceşti, prin predicile şi sfaturile sale pline de înţelepciune şi har. Viaţa şi învăţăturile Părintelui Constantin Sârbu, adunate în cartea de faţă, sunt un îndreptar preţios astăzi, când creştinilor li se cere din nou examenul credinţei şi al mărturisirii creştine.

Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală È™i cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuÈ™i câte ceva din fiecare.

Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmăreÈ™te firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, aÈ™a cum l-am găsit înfăÈ›iÈ™at - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, LetopiseÈ›ul Cantacuzino È™i ViaÈ›a Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum È™i în alte documente È™i studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârÈ™itul cărÈ›ii. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinÈ›i. Gândul nostru a fost doar acela de a înfăÈ›iÈ™a - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

Aici, sursa principala de inspiraÈ›ie ne-a fost cartea ÎnvăÈ›ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prinÈ›ului moÈ™tenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. ÎnvăÈ›ăturile ne arată că viaÈ›a voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărÈ›ite ale spiritualităÈ›ii ortodoxe, aÈ™a cum ni le înfăÈ›iÈ™ează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

(lipsa text)

După o veche tradiţie a Bisericii, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Maicii Domnului încă din timpul vieţii ei pământeşti. Terminând de zugrăvit icoana, apostolul a arătat‑o pe ea Pururea Fecioarei, care a spus: „Harul Celui Care S‑a născut din mine şi harul meu să fie cu această icoană!” Binecuvântarea Maicii Domnului a făcut ca icoana să se umple de har, devenind îndrumătoare a oamenilor pe calea mântuirii, dăruind celor ce cred mulÈ›ime de binefaceri È™i izbăvire de păcate.
Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenie”, apar­È›i­nând tipului iconografic al Maicii Domnului Hodighitria, s‑a arătat pentru prima oară în părÈ›ile Pskovului, în anul 1420, într‑o vreme în care asupra acelui loc se abătuseră necazuri fără seamăn, poporul, deznădăjduit, cerând atunci în rugăciuni ajutorul Împărătesei cerurilor.
CredincioÈ™ii care se roagă astăzi, plini de evlavie, înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cerând mângâiere în necazuri ori tămăduire în felurite boli trupeÈ™ti È™i sufleteÈ™ti, dau mărturie că Născătoarea de Dumnezeu, luând aminte la toată inima „înfrântă È™i smerită”, după cum Cel Preaînalt „a căutat la smerenia roabei Sale” spre a mântui neamul omenesc, le împlineÈ™te fără zăbavă rugăciunile.

Tot ce ni s-a descoperit prin cuvântul lui Dumenzeu şi prin învăţătura credinţei noastre despre îngeri, totul ne grăieşte despre cea mai sfântă îndatorire a noastră, despre veşnica noastră mântuire, căci pentru slujirea acestei mântuiri ne-a dat Dumnezeu pe Sfinţii Îngeri. Deci în ostenelile noastre nu suntem singuri în calea spre împăraţia Cerească. Cu noi sunt Sfinţii Îngeri, nevăzuţii noştri povăţuitori şi ajutători în această lucrare sfântă, păzindu-ne de toate nenorocirile, de suferinţe, de moarte năprasnică, de ispite, de căderi în păcate şi de mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra noastră.

Părintele Petroniu Tănase

Cuvioasa stareţă Taisia de la Leuşino este una dintre pildele acelor trăitori aleși care s‑au lepădat de obârşia nobilă, de averea şi de slava acestui veac, pentru a urma lui Hristos din tot sufletul şi din tot cugetul lor. Primind o educaţie strălucită într‑un vestit institut pentru fetele din familii aristocratice, a ales, în urma unui vis minunat, calea călugărească, devenind mai întâi ucenică a vestitului stareţ Lavrentie de la Valdai, iar apoi a Sfântului Ioan din Kronstadt, care o preţuia pentru marile sale daruri duhovniceşti cu care Dumnezeu o înzestrase. Ostenelile maicii Taisia au prefăcut modesta mănăstire de la Leuşino într‑o adevărată lavră, care a rămas pentru câteva decenii unul dintre cele mai vestite centre duhovniceşti ale Rusiei de miazănoapte. 
Cartea de faţă – una dintre rarele autobiografii de mari nevoitori – încântă prin limpezime şi simplitate, transmițând cititorului, prin exemplu şi povaţă, buna mireasmă a harului şi folosul netrecător al adevărurilor duhovniceşti și făcându‑l ca în urma lecturii ei să strige asemenea vestitului luminător din Kronstadt: „Minunat, preafrumos, dumnezeiesc!”

Întru eternizarea fericitului eveniment al unirii naţionale a tuturor românilor, să se ridice în capitala ţării, drept monument, o măreaţă biserică a mântuirii. Trăim zile glorioase, încât ne putem considera cea mai fericită dintre generaţii. Biserica Mântuirii Neamului trebuie să se ridice cu ajutorul îmbelşugat al ţării întregi şi cu ajutorul darnic al fiecărui cetăţean şi fiu al Bisericii noastre româneşti. Deci şi sfânta biserică, care dorim a se înălţa întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de ţelul măreţ ce l-am atins, ca un simbol al unităţii de neam şi de credinţă”

Din Cuvântarea Mitropolitului Primat Miron Cristea în cadrul şedinţei festive a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Catedrala Mitropoliei Ungrovlahiei (10/23 mai 1920)

Ajuns atât de sus, el [Patriarhul Miron Cristea] s-a arătat vrednic de începuturile sale prin aceea că trufia nu i s-a apropiat de suflet”.

Nicolae Iorga

„Ardelean, născut la Toplița, în 18 iulie 1868, primind la Botez numele de Ilie, având o cultură teologică, filologică şi filosofică solidă, dobândită
în țară şi străinătate, primul Patriarh al României, Miron Cristea, s-a impus în istoria Țării şi a Bisericii noastre prin trei calități remarcabile:
mare luptător pentru libertatea şi demnitatea românilor transilvăneni şi pentru unitatea poporului român, bun organizator al vieții bisericeşti şi promotor al
demnității Bisericii Ortodoxe Române pe plan internațional”.
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfinţii isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ – dascăli ai rugăciunii neîncetateRugăciunea, ca prezență și lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, aduce mângâiere, pace și bucurie; ea ne unește cu Preasfânta Treime, izvorul bucuriei și al vieții veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile și din toate locurile. Fără rugăciune nu este Biserică și nici viață creștină. Când pierdem bucuria și pacea sufletului este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie.Creștinul ortodox trebuie să se roage cat mai mult, fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă in inimă, ne unește cu Dumnezeu Cel milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate și în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutățile vieții și să pregustăm încă din lumea aceasta lumina și bucuria Învierii și a vieții veșnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nicio activitate nu este mai de preț decât rugăciunea, fiindcă rugăciunea ne dăruiește inspirație și putere pentru a rosti cuvântul frumos și pentru a săvârși fapta bună. […]În contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Simeon Noul Teolog (†1022) și a 300 de ani de la nașterea Sf. Paisie de la Neamț (†1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat, de asemenea, anul 2022 drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.Preafericitul Părinte Patriarh Daniel