Sfantul Grigorie din Nazianz, pe care Biserica l-a numit si-l traieste ca pe „Teologul" prin excelenta, a fost indragit de cititori pentru ca el insusi a iubit mult pe Dumnezeu si pe oameni. Inca si mai mult: a fost iubit pentru ca a suferit foarte mult pentru adevar si pentru ca Dumnezeu, din acest motiv, i-a daruit iluminari. L-a luminat in asa fel mintea incat a reusit sa vorbeasca cu mare autoritate si cu mare putere despre adevar si despre realitatea dumnezeiasca. (Stelianos Papodopoulos)

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor.

Arhimandrit Iustin Pârvu

Prima editie a cartii a aparut in 2007 cu titlul Prin fereastra temniței

Doamna Păresimilor vine dintr‑o veche tradiție bizantină, întâlnită pretutindeni în Grecia și Asia Mică. Ea ne învață de ce postim și ce sărbătorim în fiecare duminică a Postului Mare.

Secretul pantofilor ei? Doamna Păresimilor aleargă atâta în arena virtuților, că i se tocesc pantofii și în fiecare săptămână pierde câte unul. Când rămâne cu totul desculță, iată că și Învierea bate la ușă. Să‑i urmăm și noi pilda și să ne ostenim după putere!

Să nu vă mire această povestire! Nu este decât un calendar hazliu al Postului Mare pentru cei mici.

Post ușor și binecuvântat!

Credinta este cararea sigura care ne conduce catre Dumnezeu, este o mare virtute.  Cu siguranta, credinta nu este o simpla virtute, ci este fundamentul, temelia, usa tuturor virtutilor.  Avand ca fundament virtutea credintei, vom dobandi si celelalte virtuti.  Prin urmare, valoarea credintei are o insemnatate foarte mare in viata noastra.  In masura in care omul crede sau nu in Dumnezeu, in masura in care constientizeaza carui Dumnezeu slujeste, in functie de cum si cat crede in Acesta, isi croieste propria viata.

Sfântul Nichifor cel Lepros, asemenea tuturor sfinţilor, este pentru noi un dar de la Dumnezeu, o alinare şi o mângâiere, mai ales în zilele noastre. Toată viaţa lui a fost un martiriu, pe care l-a îndurat cu o răbdare şi cu o stăruinţă vrednice de admirat. A trăit în ascuns, însoţit de durere, afierosindu- se iubirii lui Dumnezeu. A adormit în 1964, la vârsta de 74 de ani, având deja numeroase chinuri trupeşti. A plecat spre ceruri ca să audă din gura Mirelui Hristos, pe Care L-a iubit aşa de mult, acele cuvinte binecuvântate: „Bine, slugă bună şi credincioasă... intră întru bucuria domnului tău!”

Având astfel îndrăzneală către Dumnezeu, mijloceşte şi se roagă pentru noi, pentru problemele noastre, pentru chinurile şi păcatele noastre.

In adevaratul si strictul sens al cuvantului, convertirea inseamna convertire la Hristos. Cuvantul convertire se foloseste insa sipentru a descrie acele persoane care, intr-un mod profund constient, trec dintr-o comunitate ecleziala in alta.

Folosind cuvantul convertire in acest al doilea sens, Mihai Copaceanu a adunat un manunchi de marturii ale unor convertiti din Occident la Biserica Ortodoxa. Este demn de admiratie cat de diferite sunt caile pe care le-au urmat acesti convertiti. La chemarea Duhului Sfant fiecare dintre noi a raspuns intr-un mod special si distinct.Dumnezeu este un Dumnezeu al surprizelor si nu face niciodata acelasi lucru de doua ori.

Repovestirea frumoasei legende despre existenţa unui al patrulea Mag, care n-a reuşit să ajungă, împreună cu prietenii lui, ceilalţi trei Regi cititori în stele, la peştera din Bethleem, cu daruri pentru Pruncul Mântuitor. Se va întâlni vreodată Artaban, cel de al patrulea Mag, cu Regele lumii, pe Care a pornit să-l caute? Veţi afla, din paginile cărţii, însoţind-o pe Bianca pe urmele poveştii istorisite de bunica ei…

„Ceea ce-ţi voi spune, acum, draga Maichii, am citit şi eu într-o carte veche, pe când eram în clasa a patra primară, deci mai mică decât eşti tu, acum… o poveste aşa de frumoasă, că fiecare vorbă a ei s-a întipărit în mintea mea. Ai auzit vorbindu-se, vreodată, despre cei trei Magi? Acestea sunt lucruri care s-au petrecut demult, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, pe vremea când a hotărât Dumnezeu să trimită pe pământ, ca om, pe Fiul Său, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.“

(CD inclus, lectură de Brânduşa Vrânceanu)

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduințe depuse în această direcție. Brâncoveanu a pus temei Academiei domnești în 1693 și tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învățătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa și prin actele sale a dezvăluit că și cultura, ca și arta, reprezenta o componentă de seamă a existenței sale. Aș vrea să mă mai opresc asupra străduinței domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin țării și neamului său. El a fost neîndoielnic conștient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privința urmașilor săi demonstrează cu prisosință aspirațiile sale și spre Moldova, iar atenția dată Transilvaniei, unde și‑a achiziționat proprietăți și a ctitorit este și ea edificatoare. El gândea românește, ca și contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învățătoare este și activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie și relații externe, inclusiv translatorii, trimișii și emisarii săi dincolo de hotare, corespondența sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar și o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat și a nădejdiilor sale. Este însă și o învățătură transmisă dincolo de veac a însemnătății pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt și domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui și a ne dojeni, a ne da învățăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem și mai ales ceea ce datorăm neamului nostru și nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor și a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său.