Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Cu adevarat, vrednici de lauda erau toti fiii lui Brancoveanu si se cuvine sa-l cinstim si sa-l laudam deopotriva si pe tatal unor asemenea fii.  Neindoielnic ca voievodul isi pusese in ei atat nadejdea viitorului tarii, cat si a batranetilor sale.  Constantin, fiul cel mai mare, fiind cel intai-nascut de parte barbateasca, urma sa urce pe tronul voievodal atunci cand Brancoveanu-tatal va fi fost impovarat de ostenelile batranetilor.  Pentru aceasta, tanarul Constantin a primit invatatura aleasa, de viitor principe crestin.

Urmandu-si fratele mai mare intru ostenelile carturaresti, Stefan si Radu au alcatuit si ei cuvantari panegirice pe care le-au rostit in biserica la zi de praznic, inaintea parintilor lor si a obstii credinciosilor.

„În anumite zile de sărbătoare sau Duminica, atunci când părintele vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte într-o predică pe care nu o poţi înţelege, sau când corul sau cântăreţul de la strană par să intoneze fals o cântare care nu se mai termină – ce-ţi trece atunci prin minte? Dacă recunoşti că te plictiseşti, oare nu te va face acest lucru să nu mai vrei să mergi la biserică?

Nu, nu se va întâmpla aceasta. Nu se va întâmpla fiindcă faptul că eşti uneori plictisit spune ceva despre tine, nu despre Biserică. Iar tu te poţi schimba. Nu poţi scurta Sfânta Liturghie, dar poţi împlini ceva înlăuntrul tău care face ca timpul pe care îl petreci la Liturghie să fie o experienţă de desfătare spirituală. Folositoare. Necesară. Ceva ce aştepţi cu bucurie.”

Pr. David R. Smith

Cuvinte scrijelite în pereții sufletului după ani grei de nevoință monahală; cuvinte mai scumpe decât tăcerea, mai de preț decât bucatele și mai trebuincioase decât băutura. Cuvinte purtătoare de Duh. Cuvinte de Pateric. În treizeci de imagini, imagini de viață, din viața Sfântului Munte Athos.

Părintele Ghelasie era pe deplin convins că Prea­sfânta spune despre cei ce vin în Grădina sa: „Celor câți vin într‑a mea Grădină le mulțumesc; celor câți rămân le sunt recunoscătoare; celor câți vor adormi aici le voi fi datoare”.

Avva Avraam l‑a găsit pe avva Isaac plângând și l‑a întrebat: „De ce plângi?” „De ce să nu plâng? Că unde avem a ne mai duce? Părinții noștri au ador­mit… Acum am rămas orfani. De asta plâng”, i‑a răs­puns bătrânul.
De asta plâng și eu…

În afară de Codexul Evangheliștilor și al Epistolelor, care se referă la viața Marelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, se mai găsesc în analele istoriei antice, unele documente care ne informează despre felul cum a fost privit Iisus Hristos de către cei care stăpâneau popoarele pe vremea Lui. Documentele pe care le publicăm, raportează despre viața și osânda la moarte a lui Iisus Hristos, cum și despre evenimentele din natură, care au avut loc la moartea și învierea Lui, evenimente pe care mulți pretinși învățați din zilele noastre tăgăduiesc.
Din aceste documente se mai pot vedea și lacunele justiției romane de pe vremuri, care L-a osândit la moarte pe Cel nevinovat și l-a eliberat în același timp pe Varava (Baraba), unul din criminalii vremii.
Greșala și nedreptatea judecătorilor care au osândit pe Hristos la moarte, constituie un avertisment înfricoșat pentru judecătorii timpurilor noastre, care se pretind a fi urmașii Celui osândit pe nedrept, de a nu repeta aceeași nedreptate, dând sentințe nedrepte împotriva celor ce n-au altă vină decât susținerea principiilor pe care le-a poruncit Hristos. Vina evreilor de atunci, stăpâniți de o ură de moarte fanatică împotriva lui Iisus Hristos, constituie de asemenea un avertisment zguduitor pentru toate confesiunile religioase și pentru toți oamenii.

Nu este usor pentru cineva sa contureze sfintenia Bunicului.  Chiar si eu, care vi le povestesc pe toate acestea, nu pot sa le descriu atat de bine, intrucat n-am inteles corect cele cate au vazut ochii mei de lut si au auzit urechile mele pacatoase.  Cu putina credinta pe care o am, cred ca Parintele Porfirie este un mare sfant, un ocrotitor preabland si iubit al meu si al multor altora.

Asa cum indemna de multe ori: „Sa ma strigati, si eu voi ajunge indata langa voi”, sa-l strigam din inima pe marele sfant al lui Dumnezeu, Sfantul Porfirie, fiecare dintre noi in parte, pentru noi, pentru copiii nostri, pentru cunoscutii nostri, pentru toata lumea, si sa fim incredintati ca sfantul iubirii va implini dorintele noastre cele dupa Dumnezeu.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit mie, pacatosului, sa-l vad si sa traiesc langa un asemenea mare sfant si sa primesc binecuvantarea lui.  Ma rog din inima mea impietrita sa ne binecuvanteze din ceruri si sa se roage pentru noi toti sa devenim buni.

Paraskevas Lambropoulos