Acatistul Maicii Domnului explicat. Imnul si structurile lui mistagogice

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-7859-53-2
Status: momentan indisponibil

Acatistul Maicii Domnului explicat. Imnul si structurile lui mistagogice

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Deisis
Numar de pagini: 376

De peste un mileniu si jumatate, Imnul Acatist al Maicii Domnului s-a aflat si se afla in inima veneratiei Bisericii Ortodoxe fata de Maica dupa trup a Cuvantului Intrupat.  Cel mai vechi si mai enigmatic monument al evlaviei bizantine fata de Fecioara Maria, Acatistul, a suscitat in ultimul secol dezbateri si polemici intre savanti cu privire la autor, data si sensul lui teologic.

Studiile grupate in aceasta carte ofera cititorului interesat o fascinanta initiere in sursele si structurile simbolice si teologice de profunzime ale Imnului Acatist, pentru prima data descifrate si analizate cu rigoare si perspicacitate.  Rezultatul este o convingatoare pledoarie pentru natura mistagogica a acestui uimitor poem, care se dovedeste a fi o remarcabila si unica in felul ei initiere simbolico-poetica in omniprezenta tainica a Fecioarei Maria, taina lui Hristos si a Bisericii Lui in toate dimensiunile ei.  La capatul acestei incitante analize Acatistul in sfarsit explicat se dovedeste a fi o adevarata "summa" imnografica a credintei, cultului si spiritualitatii Bisericii patristice din secolul V, expresie a teologiei imperiale constantinopolitane din intervalul dintre Sinoadele Ecumenice III si IV (428-451).

Pret: 25.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

      Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

      Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

    • Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

      Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

    • Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

    • Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
      Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
      Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
      Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

    • Nu numai pentru lumea noastra postmoderna, dar si pentru crestinii si Bisericile actuale, Iisus-ul Evangheliilor este o provocare si o enigma.  Ne sunt straine atat lumea Sa si Dumnezeul despre Care vorbeste, cat mai ales comportamentul Sau ciudat.  Iisus apare nu doar vestind Imparatia lui Dumnezeu, ci si intrupand aceasta Imparatie.  Accesul la adevaratul Iisus este partial blocat astazi atat de viziunea teologica anistorica a Bisericilor, cat si de imaginea pur istorica a scepticismului modern.  Ambele pun in paranteza atat contextul dramatic al Palestinei secolului I sub ocupatia romana, cat si fundalul biblic al aspiratiilor religioase ale poporului Israel.  Restituind cu rigoare acest context istoric si scripturistic indispensabil, cartea de fata respune intr-o perfecta coerenta, in acelasi timp istorica si teologica, povestea lui Iisus din Nazaret de la nastere pana la Cruce, Inviere si Inaltare ca poveste a lui Dumnezeu Insusi venit sa-si instaureze Imparatia pe pamant, ca si in cer, intr-o umanitate si creatie innoite.

      O lectura pasionanta si necesara pentru toti cei interesati de crestinism, dar in primul rand pentru crestinii insisi, care uita adeseori ca nu ei definesc crestinismul, ci Iisus Hristos.  Iar Scriptura spune nu povestea crestinului, ci povestea lui Iisus, a carei intelegere corecta este vitala pentru crestinism in toate timpurile, dar poate mai ales in confuziile culturale din zilele noastre.

    • In primele secole ale crestinismului, barbatii si femeile care luptau pentru a dobandi gloria sfintilor erau numiti atletii lui Hristos. Un sfant realizeaza in cursul vietii sale performante pe care ceilalti oameni nu reusesc sa le infaptuiasca. Uneori performantele sale sunt recunoscute oficial de Biserica. In acest caz el figureaza in calendar. Recunoasterea oficiala a unui sfant are loc insa doar ca o exceptie si numai pentru un foarte mic numar de persoane. Majoritatea sfintilor sunt ignorati de calendar. Putinii sfinti pe care Biserica ii recomanda venerarii publice primesc aceasta consacrare cu titlu postum. Niciodata in timpul vietii lor. Multi oameni au vrut sa se faca sfinti. Luptele lor pentru dobandirea curateniei necesare sfinteniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase si mult mai dure decat luptele din arene. Pentru dobandirea curateniei, atletii lui Hristos luptau impotriva trupului lor, impotriva somnului, impotriva foamei, impotriva durerii, impotriva propriilor lor ganduri, impotriva instinctelor. Era o lupta fara mila, dusa zi si noapte, de-a lungul unei intregi vieti. O lupta palpitanta si fara niciun ragaz. Ioan Gura de Aur a luat hotararea sa se faca sfant inca din adolescenta, cand era inca pe bancile scolii. O hotarare luata in deplina cunostinta de cauza si dupa o matura chibzuinta. Alti tineri hotarasc in adolescenta lor sa se faca generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gura de Aur a hotarat sa se faca sfant. Toata viata sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobandi sfintenia el i-a infruntat pe toti adversarii pe toate terenurile si a castigat toate luptele. Palmaresul sau este o imensa lista de victorii. Victoriile lui Ioan Gura de Aur au fost atat de categorice, incat el este unul din putinii sfinti citati in calendar atat de Biserica occidentala, cat si de Biserica rasariteana.

    • De cateva decenii embrionul este in inima actualitatii si a dezbaterilor contemporane.  De secole dreptul la viata, atat inainte, cat si dupa nastere, parea un fapt castigat.  Legalizarea avortului a readu in discutie acest drept la viata inainte de nastere, facand sa para ca embrionul are un statut diferit inainte si dupa data de la care nu se mai poate practica avortul.

      Ce anume diferentiaza un embrion de un conglomerat de celule?  Trebuie oare sa consideram ovulul uman fecundat drept un animal (experimentarea pe un animal nepunand aceleasi probleme etice), sau chiar drept o planta?  Ce anume este o fiinta umana?  Din care moment anume trebuie ea considerata ca atare?  Exista criterii observabile ale unei schimbari de statut intre conceptie si nastere?  Iata intrebari foarte actuale.

      Daca privim la ceea ce se spunea despre aceasta chestiune in primele secole ale istoriei crestinismului, ne dam seama ca se puneau exact aceleasi intrebari.  Or in acea epoca oamenii reflectau deja cel putin de cateva sute de ani asupra acestor intrebari, ceea ce insumeaza cel putin doua mii sase sute de ani de reflectie asupra embrionului.

      Merita deci osteneala sa vedem cum anume au pus primii crestini aceste intrebari, seculare deja pe vremea lor, si sa vedem in ce masura crestinismul a dat raspunsuri specifice si daca aceste raspunsuri ne pot ajuta in dezbaterea actuala.

      Marie-Helene Congourdeau

watch series