Familia Ortodoxa. Colectia anului 2012. Vol. II
Colectia: Alte carti
Autor:

Cautati sa faceti cat mai mult bine in jurul vostru, rugati-va cat mai mult cu Rugaciunea lui Iisus, nu vorbiti de rau pe nimeni si astfel veti avea pacea inimii. Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute neincetat, in orice loc va veti afla!

Parintele Sofian Boghiu

Editura: Asociatia Pentru Apararea Familiei Si Copilului
Format: 16x23cm
ISBN: 2067-4597
Numar de pagini: 0


Status: momentan indisponibil
Pret: 25.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • De cateva decenii embrionul este in inima actualitatii si a dezbaterilor contemporane.  De secole dreptul la viata, atat inainte, cat si dupa nastere, parea un fapt castigat.  Legalizarea avortului a readu in discutie acest drept la viata inainte de nastere, facand sa para ca embrionul are un statut diferit inainte si dupa data de la care nu se mai poate practica avortul.

      Ce anume diferentiaza un embrion de un conglomerat de celule?  Trebuie oare sa consideram ovulul uman fecundat drept un animal (experimentarea pe un animal nepunand aceleasi probleme etice), sau chiar drept o planta?  Ce anume este o fiinta umana?  Din care moment anume trebuie ea considerata ca atare?  Exista criterii observabile ale unei schimbari de statut intre conceptie si nastere?  Iata intrebari foarte actuale.

      Daca privim la ceea ce se spunea despre aceasta chestiune in primele secole ale istoriei crestinismului, ne dam seama ca se puneau exact aceleasi intrebari.  Or in acea epoca oamenii reflectau deja cel putin de cateva sute de ani asupra acestor intrebari, ceea ce insumeaza cel putin doua mii sase sute de ani de reflectie asupra embrionului.

      Merita deci osteneala sa vedem cum anume au pus primii crestini aceste intrebari, seculare deja pe vremea lor, si sa vedem in ce masura crestinismul a dat raspunsuri specifice si daca aceste raspunsuri ne pot ajuta in dezbaterea actuala.

      Marie-Helene Congourdeau

    • Pentru oricine care se va apleca asupra evoluției literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se așază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speță creștină. Primele texte în limba română (manuscrise și apoi tipărite) sunt de regulă cărți bisericești. Tocmai de aceea, unii critici și istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al șaisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conștiinței poporului nostru, la formarea limbii naționale, la inițierea culturală și cu evidență, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărți am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidență de filonul religios, subteran or de suprafață, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice și culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenției asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spațiul istoric național, de-a lungul vremilor, de iluștri luminători ai conștiinței noastre creștine.

      Constantin Cubleșan

    • Viaţa duhovnicească este imposibilă fără introspecţie. Însă este introspecţia pe măsura puterilor oricui? Cufundarea în propria copilărie, în circumstanţele vieţii familiei părinteşti, reprezintă un test de maturitate personală şi implică responsabilitatea personală pentru întreaga viaţă: pentru trecut, prezent şi viitor. Or, responsabilitatea presupune că nimeni în afară de noi nu poate fi răspunzător pentru trecutul nostru. O persoană matură nu poate zice: „Părinţii mei sunt de vină pentru cine am ajuns. Am devenit astfel deoarece am avut o copilărie îngrozitoare”. 

      Prin urmare copilăria nu poate fi învinovăţită pentru toate. Copilăria constituie perioada din care, oricare ar fi fost ea, omul creşte. Dacă un adult susţine că nu poate depăşi ceea ce au făcut părinţii şi, după încheierea activităţii unui psiholog, anunţă că este dispus să‑i ierte, atunci iese la lumină o fărădelege.

      Copiii nu sunt în măsură să‑şi judece părinţii! Sarcina maturizării şi obiectivul psihoterapiei este de a ajuta persoana să accepte cu respect şi recunoştinţă ceea ce i‑au putut oferi părinţii, să se împace cu ideea că nu a primit suficient sau că a fost chiar rănită, devenind obiectul unei nedreptăţi (este foarte important să le spunem lucrurilor pe nume).

watch series