Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Clopotele pline de veselie începeau să bată, trimiţând mesajul armonic. Băteau, băteau agale. Trezeau zidirea adormită şi chemau pe cele cereşti şi pe cele pământeşti să se unească în sfinţitul şi luminosul locaş al bisericii ca să asculte şi să vadă unde S-a născut Hristos. Băteau clopotele în Lefkohori, iar sunetele alergau repede, în valuri, să cheme şi celelalte sate din împrejurimi, care şi ele la rândul lor binevoiau a răspunde cu aceleaşi dangăte de sărbătoare.

Era mare sărbătoare în noaptea aceasta pe pământ. De aceea şi cerul, vrând să ia parte la bucuria lui, a dat tot ce a fost mai bun. Mii de stele lucitoare licăreau pe boltă cu mândrie, odată o stea a fost cea care le-a arătat calea magilor înţelepţi. Oare ai mai îndrăzni să stai într-o noapte ca aceasta în pat şi să nu zbori ca o pasăre uşoară, să alergi precum păstorii cei simpli, să vezi şi să te închini dumnezeiescului prunc înfăşat, culcat în iesle?

Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea, cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale, slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se cu egala iubire de semeni intre Biserica, scoala si strada, Constantin Valer Necula este, in egala masura, preot, dascal si poet.  Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca, in cazul in care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversa, sau daca nu cumva, pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice, altul este adevarul: fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte, multuplul este cel ce instituie si da putere a ceea ce numim unu.

In rolurile complementare pe care, prin firea sa, le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii, fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara, pentru a invoca un gind blagian, poezia reprezinta insa, pentru Constantin Valer Necula, Grundul propriei fiinte.  Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar si comunicarea sa nonverbala au, implicit, o urzeala eminamete poetica, aici avindu-si obirsia, poate, vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential.  Trasaturi potentate, desigur, de formatia sa teologica, o structura care, atunci cand fecundeaza straturile de adancime ale culturii poersonale, poate genera un fel de discurs indragostit.

Ion Dur 

Intr-o familie numeroasa din Silivria, in Turcia de astazi, se naste in anul 1846 micul Anastasie.  Inzestrat de Dumnezeu cu o dorinta neobosita de cunoastere, merge la studii in Constantinopol, unde devine profesor de religie, iar mai tarziu calugar intr-o manastire din insula Chios.  La numai trei ani dupa ce este hirotonit preot cu numele de Nectarie, va fi randuit mitropolit al grecilor din Egipt.  Insa multele sale daruri dumnezeiesti starnesc invidia unor preoti, care vor unelti pentru ca Sfantul sa fie indepartat din scaunul arhieresc.  Intors in Atena, Sfantul Nectarie este numit director al unui seminar teologic, unde va pregati o multime de tineri pentru slujirea de preot.  Spre sfarsitul vietii, el intemeiaza o manastire in insula Eghina, aproape de Atena.  Aici isi va da sufletul in mainile lui Dumnezeu dupa o indelungata boala.

Pentru marea sa smerenie si rabdare in prigoniri, Sfantul Nectarie va primi de la Dumnezeu, inca din viata, darul tamaduirii bolilor si al mangaierii celor aflati in felurite suferinte.

Sunt cuprinse aici rugăciuni către Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt, Preasfânta Treime, Preacurata Fecioară Maria, dar și către Sfinții Apostoli, Dreptul Iov, Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Haralambie, Sfântul Nicolae, Sfântul Pantelimon, Sfinții Cosma și Damian, Sfântul Columba, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Parascheva, Sfântul Ioan cel Nou, Sfinții Epictet și Astion, Sfânta Filofteia, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Ștefan cel Mare, Sfinții Martiri Brâncoveni, Sfântul Iosif cel Nou, Sfântul Ioan Iacob, Mărturisitorii din închisori, Sfânta Maria Skobțova, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Sofronie Saharov, Sfântul Iosif Isihastul, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nichifor cel Lepros, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Sven din Arboga și Sfântul Ioan Maximovici.