Daca ma intreaba cineva cum mi-l aduc aminte pe Parintele Marcu, primul lucru pe care il pot spune este ca niciodata nu l-am gasit pe acest Sfant, fie ca era zi, fie ca era noapte, fie ca era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din fata casei, fie ca era in chilie pomenind pomelnice ori citindu-si pravila, fara lacrimi in ochi.  De fiecare data cand veneam il vedeam cum i se lumineaza fata, ma binecuvanta si apoi, cu un gest discret, isi sterge lacrimile de pe obraz.

Monahul Filotheu

Acest volum se doreste a fi o lauda adusa neamului romanesc si Bisericii dreptmaritoare, care ne-au daruit pe acesti mari patimitori si poeziile ce ne stau inainte. S-a nascut din dorinta de a pune la indemana cat mai multora comoara aceasta de marturisire si simtire romaneasca si crestina.

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă prezintă o nouă apriție editorială, închinată Sf. Ioan Teologul, în traducerea maicii Parascheva.Textul este inedit, tradus din limba greacă veche și este de o frumusețe poetică și patristică plină de măiestrie, izvorătă parcă din adâncul teologiei marelui Teolog al lui Hristos, Apostolul și Evanghelistul Ioan. 

Cartea de față este o continuare a primului Jurnal al maicii Ecaterina Fermo, „Talita Kumi. Înviind pe drumul Damascului”, în care își povestește convertirea de la iudaism la Ortodoxie, renunțarea la actorie și intrarea sa în mănăstire. Maica Ecaterina a renunțat la faimă, însă faima nu a părăsit-o, deoarece Dumnezeu i-a dăruit cuvânt harismatic prin care aducea la Hristos mulți tineri și suflete chinuite de patimi.

Acest volum conține pagini de Jurnal, selectate din caietele cu memoriile maicii Ecaterina, scrise în chiliuța ei din Căminul de bătrâne al mănăstirii Paltin. Din ele răzbat dorul de Ierusalim și Țara Sfântă, cugetări de taină, luptele ei duhovnicești, dar și articole și însemnări mărturisitoare, pe marginea unor evenimente culturale și politice ce tulburau viața cetății.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Ideea unei carti care sa adune o serie de intamplari amuzante, ca umor de limbaj sau situatie, din viata Parintilor e una nu atat de curajoasa, cat necesara.  Crestinismul e, inainte de toate, o religie permanent generatoare de bucurie si implinire, iubire in expresie ultima, desavarsita.

Am incercat  sa adun, in paginile acestei carti,  parte din intamplarile pe care  le-am auzit povestite in amurg de gand si deschidere de inima, in seri tarzii ori istorisiri prelungite inspre rasarituri, unele dintre ele rostite cu jumatate de gura, altele izvodite cu toata verva unor pilduitoare sfatuiri pe Cale.  Ele, intamplarile, sunt cat se poate veridice, transpuse doar, uneori, cu mici eschivari de la a da nume concrete ori temporizari foarte exacte, tocmai pentru a nu transmuta intentionalitatea lucrarii dinspre zambet spre ironie, spre reumaticul derizoriu.

Romeo Petrasciuc

Cartea conține sfaturi și învățături ale Părintelui Justin Pârvu, transcrise de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, pe diverse teme, precum: refacerea vieții duhovnicesti, rezistența psihică și duhovnicească în vremuri încercate, întărirea în ispite și necazuri, clădirea familiei, societății și neamului, virtuțile creștine și multe alte subiecte actuale, ce framântă sufletele încercate ale creștinilor de azi.

Este un adevăr dureros faptul că cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii ortodocÈ™i nu mai È™tiu de ce sunt creÈ™tini, dar mai ales, de ce tocmai ortodocÈ™i. Ei nu mai È™tiu ce învăÈ›ătură are Biserica Ortodoxă, de care aparÈ›in È™i ai cărei membri sunt. De asemenea, nu mai È™tiu în ce cred, în calitate de creÈ™tini ortodocÈ™i. Chiar dacă ar È™ti să spună pe de rost Crezul, totuÈ™i, ei nu mai È™tiu ce rostesc È™i ce transmit articolele din Crez. AceÈ™tia pot fi întrebaÈ›i: „De ce eÈ™ti creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant sau anglican?”, È™i nu È™tiu ce să răspundă. Cel mai la îndemână răspuns pe care îl dau este următorul: „Pentru că m-am născut ortodox. Pentru că aÈ™a m-am pomenit din moÈ™i-strămoÈ™i, să fiu ortodox”. Adică spune că este după tradiÈ›ie ortodox – „aÈ™a m-am pomenit” –, însă nu este creÈ™tin ortodox prin conÈ™tiinÈ›ă È™i cunoaÈ™tere. Spune că este ortodox, dar nu se poate justifica, nu poate să explice È™i să spună cum È™i de ce este creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant.

Această carte, iubite cititorule, a fost scrisă cu scopul de a ne arăta care este credinÈ›a creÈ™tin-ortodoxă a Bisericii noastre, pe care o avem È™i o mărturisim cu toÈ›ii din tot sufletul. Ea a fost scrisă pentru a ne ajuta să înÈ›elegem, pe cât este cu putinÈ›ă pe fiecare dintre noi, în ce credem mai exact, în calitate de ortodocÈ™i, È™i de ce credem ceva, È™i nu altceva. A fost scrisă pentru a ne explica, a ni se prezenta È™i expune, într-un mod viu, credinÈ›a noastră, pentru a deveni, cu ajutorul harului dumnezeiesc, creÈ™tini ortodocÈ™i prin conÈ™tiinÈ›ă, astfel încât să È™tim È™i să putem spune de ce suntem creÈ™tini ortodocÈ™i.

Vasta antologie de texte mistice patristice si bizantine, Filocalia cuviosilor Macarie al Corintului si Nicodim Aghioritul, publicata la Venetia in 1782, cuprindea doar o selectie de scrieri duhovnicesti ale autorilor rasariteni. Limitele acestei selectii erau cele ale bibliotecilor si manuscriselor la care au putut avea acces realizatorii ei in secolul XVIII.

Astazi cercetarea metodica a scos la iveala scrieri si autori filocalici ramasi necunoscuti autorilor din 1782.

Acest volum restituie cititorului roman interesat de literatura filocalica un grupaj reunind cateva nume si opuscule uitate, recent editate: cea de-a doua serie de capitole ale cuviosului Ioan Carpathiul (sec. VI–VII), formidabilul discurs exegetic, dogmatic si mistic la Schimbarea la Fata al sfantului Ioan Damaschinul († 749), un opuscul mistagogic despre ierarhii si o fascinanta cuvantare la Schimbarea la Fata ale cuviosului Grigorie Sinaitul († 1346), recent descoperita serie a celor 109 capitole isihaste ale ucenicului lui Grigorie Sinaitul, care a fost patriarhul isihast Calist I († 1363), precum si o explicare a cuvintelor rugaciunii lui Iisus si o serie de capitole dogmatice despre fiinta, energiile, lumina si harismele dumnezeiesti apartinand sfantului Marcu al Efesului († 1445).

Veritabile nestemate duhovnicesti, aceste texte intregesc fericit tabloul spiritualitatii rasaritene clasice cuprins in Filocalie.

Minunile, fenomenele supranaturale i-au atras întotdeauna pe oameni. Este minunea un mit, un vis, o speranță? Este ea un dar, o putere, o știință de Sus? Fenomenul minunii, în orice religie, ocupă un loc aparte. Religia însăși este un sistem de interconectare a lumii noastre cu lumea spirituală, minunea fiind dovada clară a prezenței „supranaturalului” în lumea „firească”.

Dumnezeu Se descoperă în chipul acesta oamenilor, minunea fiind întotdeauna o manifestare a milostivirii lui Dumnezeu față de fiii Săi, ca ajutor de Sus, ca mângâiere, spre prevenirea și îngrădirea răului.

Minunile și vindecările înseamnă, în esenţă, transformarea și renașterea ființei prin contactul cu Izvorul vieții duhovni­cești, Hristos, fiind legate de puterea cre­dinței şi de regenerarea duhovnicească, de bi­ru­ința asupra păcatului și a urmărilor lui prin lucrarea harului dumnezeiesc.

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observațiilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de față – ce expune experiența de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparținând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un prețios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.