Autorul reuseste sa aduca in fata ochilor sufletului nostru “icoana” tatalui sau, un preot simplu de tara, care s-a dedicat total misiunii sale duhovnicesti, fara sa se fereasca de nimic din ceea ce i-ar fi cerut aceasta. Citind acest roman, reusim sa ne ridicam si noi putin deasupra pamantului si sa intrezarim o bucatica de Cer.

Cel putin doua intrebari par sa merite o atentie aparte , inainte de lectura cartii de fata : prima, referitoare chiar la titlul romanului. Ce l-a facut pe autor sa aleaga pentru primul sau roman titlui Ultima Ora ? Aceasta intrebare ne duce cu gandul la un roman mult mai celebru , si anume , la Ultima noapte de dragoste, intaina noapte de razboi si ne face sa ne intrebam daca C.Virgil Gheorghiu , omul cu un al saselea simt, cel al primejdiei, nu avea,inca de la aceasta varsta tanara, presentimentul ultimului ceas de tihna si de calm inaintea unei perioade tulburi, teribile,care avea sa-i transforme si pe plan personal viata intr-una aproape normala,intr-o alta de-a dreptul dramatica,inimaginabila atunci.

A doua intrebare este daca Ultima Ora e o prefigurare a romanului de mare succes, Ora 25 ?

Putem spune ca intr-o oarecare masura am raspuns deja. Indiscutabil ,asa este. Tema orei si succesiunea logica a acesteia fac o punte peste toate scrierile intermediare ale autorului, trasand o curba ascendenta de maturizare foarte rapida.

Din considerente biografice si bibliografice, nu ar fi drept ca acest prim roman al scriitorului sa lipseasca din bilioteca niciunui admirator al sau.

Insa acestea nu sunt singurele motive pentru care editura noastra a hotarat reeditarea sa. Cititorul atent le ve descoperi fara mare dificultate pe toate celelalte,inclusiv ineditele trimiteri teologice deja prezente.

„N-am citit nimic, în nici o literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personagiile dumitale. Consider Ora 25 una din cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările.” 
Mircea Eliade

„Gheorghiu remarcă pe bună dreptate că osândirea (și pătimirea) lui Hristos a fost asociată cu cea a celor doi tâlhari. Tehnica amalgamului era deja practicată în anul zero. Singurul progres, după Gheorghiu: astăzi, zece mii de nevinovați se află între doi vinovați...” 
Albert Camus

„Cu un milion de exemplare vândute, acest roman a fost, fără doar și poate, unul dintre cele mai mari succese literare de după război. Cu toate că autorul lui era un mare necunoscut, despre care nu se știa decât că e un român, în jur de treizeci de ani, sosit clandestin în Franța de câteva luni [...] Nedreptățile posterității literare – dar, poate mai bine spus, omerta de care a avut parte Gheorghiu după cabala lansată împotriva lui de Lettres françaises, organ politico‑literar finanțat de Moscova – pot explica de la sine de ce Ora 25 nu a intrat în «canonul» operelor clasice, al acelor cărți esențiale, vizionare, situate la limita distopiei, care au marcat istoria secolului al XX‑lea. 
Provoc, astfel, orice cititor care va deschide acest roman pentru prima oară să ia aminte dacă, după lectura lui, va putea rămâne «nevătămat». Eu, unul, n-am reușit...” 
Thierry Gillyboef

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observațiilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de față – ce expune experiența de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparținând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un prețios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.

„Unii se minuneaza cum de multi dintre crestini nu iubesc pe Hristos. De fapt, a iubi pe Hristos nu inseamna altceva decat a pazi poruncile Lui, dupa cum a zis: «Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel ce Ma iubeste» (In 14, 21).  Prin urmare, cel ce nu pazeste poruncile Lui si spune: «Iubesc pe Hristos» nu savarseste adevarul.  Crestinul care nu-L slaveste pe Dumnezeu prin faptuirea randuielilor Lui si prin pazirea poruncilor Lui nu este cu nimic mai prejos decat cei ce nu cred in Hristos, daca nu cumva este mai rau decat aceia.”

Sfantul Simeon Noul Teolog

Datoriile preotilor compuse din Cuvantul lui Dumnezeu, din Canoanele Sinoadelor si de la Invatatorii Bisericii.

Traducere din slavono-ruseste de Constantin Mavrula

Lectura: Ierom. Stefan Nutescu - Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Cu adevarat urati lui Dumnezeu si oamenilor sunt clevetitorul si soptitorul, ca una le este amandurora lucrarea care duce la calea pierzaniei, iar viata impreuna cu dansii se face spurcata si otravita. Deci sa nu rabdam un narav ca acesta, ca sa nu cadem in robia vrajmasului, ca porunceste Legea: "Sa nu primesti cuvant desert si sa nu sezi cu martori nedrepti, ca raugraitorul urat este".