A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

Acest Acatist ne indeamna sa fim uniti prin tainice legaturi de iubire cu cei ce au incheiat strabaterea cailor lumesti prin jertfa suprema. Sa cerem ajutor eroilor si martirilor nostri sa ne invete taina rabdarii, pentru ca atunci cand vom fi chemati sa depunem propria noastra marturie sa nu sovaim, sa fim hotarati si puternici, ca sa fim biruitori in duh, asa cum au fost ei. 

Călăuziți de adolescentul Dimitrie, pășim pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, și întrupările Binelui și ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărțile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârșit.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esențiale, despre credința ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situațiile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezența și de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conștientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoți cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. Învățăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preț: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învățătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditație. Esența sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învățătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veșnicie?

Acest volum aduna la un loc diverse dialoguri pe care parintele Proclu Nicau le-a avut, in perioada 1995-2012, cu unii dintre vietuitorii manastirii noastre.  Parintele a ucenicit pe langa mari stareti ai monahismului romanesc: arhimandritul Cleopa Ilie si ieroschimonahul Paisie Olaru.  Experienta duhovniceasca a parintelui Proclu s-a imbogatit si prin viata sa de retragere.  Dupa Decretul 410 din 1959, cu binecuvantarea duhovnicului sau, parintele Cleopa, parintele Proclu, a ales viata de liniste.  Indeosebi dupa 1990, parintele a fost cautat, pentru sfat duhovnicesc, de multi preoti, monahi si mireni.  Convorbirea cu parintele Proclu este o intalnire cu simplitatea si discretia adevaratei vieti duhovnicesti, este o intalnire care aduce numai bucurie.

„Nu există păcat mare sau mic. Dacă zăpada cade pe o suprafaţă umedă, se topeşte degrabă. Astfel este şi cu păcatul, dacă este umezit cu lacrimi, îndată se topeşte. Dumnezeu ne iartă întotdeauna dacă arătăm o pocăinţă sinceră.

„Să nu vă descurajeze problemele mari şi greutatea drumului pe care trebuie să-l străbateţi în lupta cu patimile voastre. Luptaţi-vă neosteniţi până la biruinţa finală”.

Părintelui Lazăr, Stareţul Mănăstirii Ostrog

Sfântul Calinic rămâne pentru noi o pildă de viață smerită jertfită lui Dumnezeu și slujirii semenilor. A fost un om al rugăciunii stăruitoare și fierbinte, dar și al faptelor bune izvorâte din iubire milostivă și smerită.