Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

Cautati sa faceti cat mai mult bine in jurul vostru, rugati-va cat mai mult cu Rugaciunea lui Iisus, nu vorbiti de rau pe nimeni si astfel veti avea pacea inimii. Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute neincetat, in orice loc va veti afla!

Parintele Sofian Boghiu

Călăuziți de adolescentul Dimitrie, pășim pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, și întrupările Binelui și ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărțile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârșit.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esențiale, despre credința ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situațiile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezența și de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conștientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoți cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. Învățăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preț: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învățătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditație. Esența sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învățătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veșnicie?

Sunteti de acord, probabil, cu faptul ca cei aflati la varsta de mijloc vor trece inevitabil printr-o anume criza.  Insa aceasta nu inseamna, daca te afli in perioada varstei de mijloc si constati ca nu treci printr‑o criza, ca nu esti un om normal.  Totusi, ma indoiesc ca un om poate trai la varsta a doua fara a avea momente de reflectie serioasa.  Aceasta reflectie urmeaza sa aduca la suprafata numite sentimente dureroase legate de imbatranire si de moarte, trezind vesnicele intrebari despre sensul si scopul vietii.  Sunt viata ta, casatoria ta si familia ta ceea ce ti‑ai dorit sa fie?  Sau amani ameliorarea lor pentru un indefinit maine?  Felul in care raspunzi acestor meditatii se va face neindoielnic simtit in viata familiei tale.

Daca vrei sa evoluezi si sa‑ti imbunatatesti viata de familie, indiferent cat de buna este deja, pentru a face din experienta varstei de mijloc o cale de intrare intr‑un mod de viata mai multumitor, atunci aceasta carte ti se adreseaza tie, chiar daca in clipa de fata nu traiesti in mod constient nici o criza.

Pr. Filoteu Faros 

An de an, la 14 octombrie, Iașul îmbracă haină duhovnicească de sărbătoare în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii din toate colțurile țării și ale lumii se îndreaptă cu nădejde sfântă și recunoștință sinceră spre Sfânta Cuvioasă, pentru a fi ajutați în multitudinea de probleme din existența lor efemeră.

Un șir impresionant de credincioși va brăzda orașul ca un furnicar, până la catafalcul din curtea Catedralei Mitropolitane, pe care vor fi așezate Sfintele Moaște. Se creează o imagine biblică a drumului omului către Împărăția cerurilor ca o expresie a dorinței oamenilor prezenți de a atinge pe cea care este deja în Împărăția cerurilor, pentru ca și ei, după viața aceasta, să fie cu Sfânta în această împărăție celestă.

În acest urcuș spre Sfânta Parascheva, pelerinii se întâlnesc de fapt cu Hristos Care sălășluiește în ea, deoarece Sfânta L-a câștigat, încă din această viață trecătoare, prin împlinirea poruncilor Lui. Ei simt o mângâiere inefabilă a harului Sfântului Duh, existent în Sfânta Parascheva, care nu poate fi substituit cu nici o bucurie și cu nici o plăcere din această lume. Ei simt că, fără acest har, dobândit încă din această viață, moartea sufletului este iminentă, iar prin primirea lui vor moșteni viața veșnică, îmbelșugată și aleasă, pregătită de Hristos, încă de la întemeierea lumii.

Admirația pentru monahul Efrem - acest om harnic, talentat și smerit - mi-a crescut în mod vizibil pe măsură ce l-am cunoscut, ce l-am descoperit. Dar, în mod particular, m-a surprins prin surâsul bonom, prin implicarea directă la "coada cratiței", prin varietatea propunerilor culinare, prin simplitatea rețetelor, prin costurile reduse de a obține respectivele feluri de mâncare, prin timpul de execuție scăzut.
O minune de om (e bun la desert!) care răspândește arome, care-și colorează proximitățile cu pastelul combinațiilor sale culinare și care face mănăstirea un loc al împăcării cu semenii și cu lumea, în care îți dorești să (îți) revii. Da, împăcarea se poate face și prin masa de obște, prin "liturghia după liturghie", prin comuniunea în jurul unui blid aburind. Mâncarea călugărească în sine, cât ar fi de bună ca gust, dacă nu are o țâră de rugă în spate, e doar o efemeridă calorică. Rugăciunea, ca ingredient duhovnicesc, îi dezvoltă partea nebănuită, o face "hrană vie", o îmbogățește sufletește, o transformă în energie comunitară. Iar aici părintele Efrem este stăpânul acestei transformări, are know-how-ul respectivei tehnici culinar-duhovnicești!
Răzvan Bucuroiu