Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Pe când a fost copil stareÈ›ul Porfirie, a avut drept singură companie a sa o carte cu viaÈ›a Sfântului Ioan ColibaÈ™ul. Și visa precum È™i Sfântul acela că într-o zi ar voi să plece, întocmai precum È™i Sfântul a făcut, cu o corabie ce repede călătoreÈ™te. Și de vreme ce a trecut peste mări întinse să arunce ancora corabiei în ultimul port al lumii È™i în primul port al cerului, care nu este altul decât Sfântul Munte.

Batalia de la Kosovo a fost, in ochii lumii, o infrangere dezastruasa pentru sarbi.  Dar in ochii cerului si al celor care inteleg taina si semnificatia bataliei de la Kosovo, aceasta a insemnat o slavita biruinta.  Ea a marcat ziua in care poporul sarb a incetat sa isi puna nadejdea in lucrurile materiale ale imparatiei acestei lumi si a inceput sa isi puna nadejdea in valorile duhovnicesti ale imparatiei cerurilor.  Ea a marcat ziua cand sarbii in chip voit si-au jertfit imparatia pamanteasca si chiar pe ei insisi pentru Hristos, Dumnezeu lor, spre a se face partasi ai slavitei imparatii ceresti a lui Hristos.

Acum aproape un secol, în Turcia de astăzi s-a născut într-o familie numeroasă micul Arsenie. ÎnsufleÈ›it de exemplul Sfântului Arsenie Capadocianul, povăÈ›uitorul său, È™i dăruit de Dumnezeu cu o minte ageră È™i cu multă credinÈ›ă, Arsenie era iubit de toÈ›i pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii săraci îi învăÈ›a despre credinÈ›ă. Încă din copilărie, Arsenie È™i-a dorit să devină călugăr. Însă acest vis s-a împlinit mulÈ›i ani mai târziu în Sfântul Munte Athos, unde a primit numele de Paisie. Aici s-a arătat a fi un mare nevoitor, primind de la Dumnezeu È™i darul îmblânzirii animalelor sălbatice. Copiilor care veneau la chilia sa le dăruia dulciuri È™i îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea È™i recunoÈ™tinÈ›a lor.

Pentru viaÈ›a sa plină de rugăciune È™i de jertfire de sine, Cuviosul Paisie a rămas în memoria credincioÈ™ilor ca un tămăduitor al suferinÈ›elor, povăÈ›uitor al călugărilor È™i al familiilor creÈ™tine, pentru care È™i astăzi mijloceÈ™te înaintea lui Dumnezeu.

Pe timpul Imparatiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile prorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.

Sa auda saracii, si sa nu-i mai inabuse deznadejdea; sa auda bogatii, si sa se intoarca de la rautatea lor, ca cele doua chipuri – al bogatului si al saracului, al cruzimii si al barbatiei, al lacomiei si al rabdarii – ne sunt infatisate ca, atunci cand vezi un sarac bubos si dispretuit, sa nu il plangi, cand vezi un bogat impodobit, sa nu il fericesti.  Adu-ti aminte de pilda: daca te tulbura sfaramarea de corabie a gandurilor, grabeste la liman, ia mangaiere din povestire, gandeste-te la Lazar cel dispretuit, gandeste-te la bogat cat de bine o ducea si cum se bucura de placeri, si nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure.

Sfantul Ioan Gura de Aur

„Filozoful american Allan Bloom observa ca majoritatea tinerilor au relatii sexuale, dar nu (mai) traiesc o poveste de dragoste.  Si totusi, lumea animala nu ne va satisface niciodata.  Cand iubirea se infiripa, simtim ca apartinem Cerului.  In ce fel transformam, atunci, intamplarea amoroasa intr-un destin singular?

Trei scurte naratiuni, interpretate filozofic de Mihail Neamtu, surprind situatiile-cheie ale iubirii.  In zorii civilizatiei, Mowgli paraseste jungla pentru ca aude cantecul de iubire al frumoasei Shanti.  Doi romantici in plina adolescenta, Mihnea si Dora, cunosc vapaia iubirii pasionale, al carei jaratec se inteteste prin epistolarul „cuvintelor bune de mancat”.  In sfarsit, Dinu si Nelli Pillat-personalitati istorice - au cunoscut atat extazul erotic, cat si suferinta, pariind mereu pe vesnicie.

Dincolo de esec si blazare, dar fara sa propuna retete pentru fericirea conjugala, cartea ne invita sa descoperim promisiunile, capcanele si bucuriile iubirii.

...Un Aliosa Karamazov scolit — mi-am spus, de indata ce l-am vazut pe Mihai Neamtu...”
(Andrei PLESU, Colegiul Noua Europa)

„...un eseu insufletitor atat de binevenit in cuprinsul lumii de azi, „Varstele iubirii” reaseaza valorile morale care dau stralucire relațiilor umane.  Autorul ne indeamna la neuitarea iubirii adevarate.”
(Monica PILLAT, scriitoare)

„Trei varste umane, trei povesti de dragoste si un autor capabil sa desluseasca haloul iubirii sacre in filigranul celei profane.  Fictiunea copilului arhetipal, Mowgli, atins de primul fior al dragostei, se ingana cu abia voalata idila autobiografica dintre adolescentii Mihnea si Dora, iar amandurora le raspunde, climactic, epistolarul sfasietor de real al lui Dinu si Nelli Pillat.  O carte a intalnirilor admirabile, de care te poti lesne indragosti.”
(Adrian PAPAHAGI, Universitatea „Babes-Bolyai”)

Sfantul Efrem Sirul a constituit mereu, dar indeosebi pentru omul vremurilor noastre, un imbold puternic de desteptare din letargia si amorteala egolatriei.

Dorinta constienta sau ascunsa a omului modern pentru „autoidolatrizare” si tendinta de satisfacere nesatula a dorintelor si aspiratiilor lui trufase il conduc la faurirea unei probleme existentiale care raspandeste mirosul mortii sufletesti si duhovnicesti.

Sfantul Efrem Sirul a umblat pe cararile gloduroase ale vietii cu duhul trezviei si cucerniciei neadormit, cugetand neincetat la primejdia mortii pe care o zamisleste si o naste pacatul, ca izvor primordial al patimii de iubire a omului pentru sinele sau.  Din acest motiv, viata si invatatura Sfantului Efrem trezesc si stimuleaza intens constiinta umana, care n-a pierdut in cele din urma capacitatea de autocritica si sentimentul recunoasterii existentei „prin prisma vesniciei”!