„Vremea este a face Domnului…

Format: 16.5x23.5 cm
ISBN: 978-606-8602-08-0
Status: in stoc

„Vremea este a face Domnului…

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Andreiana
Numar de pagini: 598

Sub genericul: "Vremea este a face Domnului", luat din exclamarea diaconului de la începutul Sfintei Liturghii, care exprimă atât lucrarea noastră, cât și conținutul acesteia ca o viață de slujire lui Hristos, continuăm editarea celui de al II-lea volum, din cele patru programate, al operei publicistice integrale a Părintelui Prof. Univ. Dr. Ene Braniște. Volumul de față este structurat în patru părți:
Prima parte a acestui volum este dedicată celor 7 Laude Bisericești, rânduieli ale Sfintei Biserici care se săvârșesc în cursul unei zile liturgice, care începe seara și se termină a doua zi seara. Dintre Laudele bisericești cărora le-a acordat o preocupare deosebită Părintele Braniște, prin studii de referință privind istoria și explicarea lor, au fost Vecernia și Utrenia.
A doua parte a prezentului volum este dedicată Cărților de cult. Un amplu studiu, în două părți, a fost atribuit de Părintele Profesor Ene Braniște celei mai importante dintre cărțile de slujbă ale preotului, Liturghierului ortodox, atât din punct de vedere al calității traducerii textului și al revizuirii lui, cât și al dezvoltării îndrumărilor tipiconale.
A treia parte a volumului însumează Îndrumări tipiconale pe care Părintele Profesor Ene Braniște le-a redactat ca fiind necesare slujbelor în sobor, slujbelor din diverse sărbători sau cu alte ocazii.
Ultima parte cuprinde studiile de artă creștină pe care le-a realizat Părintele Profesor Ene Braniște, bazate pe importanța și semnificația spațiului liturgic.

Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Pret: 28.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare


    • De ce, oare, această inițiativă care comportă multă muncă, dificultăți, timp și investiție materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăință” cum rostește o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre ființă”.
      „Chipuri de pocăință” găsim în viața sfinților din primele veacuri creștine, în viața sfinților cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
      „Chipuri de pocăință” găsim, de asemenea, în viața bineplăcuților lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. Cuvioșii Stareți de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăință”, printre „geniile sfințeniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
      Intenția publicării unei colecții dedicate vieții mănăstirești de la Optina are și un alt scop și anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viață monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenței exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea Neamț. În viața celor 14 stareți ai Optinei, canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
      După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia și prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Țările Române, din Rusia și din alte părți ale Bisericii Ortodoxe a fost influențat de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii Neamț de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
      Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai ușoare. Influența vieții duhovnicești rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
      Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din Sfinții Părinți, redobândirea libertății în spațiul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenței Sfântului Paisie asupra vieții creștine ortodoxe.
      Publicarea colecțiilor dedicate stareților mănăstirii Optina se dorește a fi, așadar, și un omagiu adus Sfântului Paisie de la Neamț.
      Prin intermediul acestei colecții creștinul de azi intră în legătură cu un izvor de viață care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. Viața și învățăturile stareților de la Optina arată, dincolo de locul și timpul în care ei au trăit, că existența omului fără Hristos și fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareții de la Optina, în veacul al XIX-lea și începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulțimi de călugări, țărani și moșieri, prinți și intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei și simțeau că la umbra sfinților de la Optina găseau izvorul umplerii vieții lor cu duh și adevăr.
      Astăzi, omenirea trăiește și mai dramatic decât în veacurile XIX și XX, tragedia singurătăți, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-și regăsi echilibru vieții interioare și, prin aceasta, să redescopere sensul existenței sale?
      Răspunsul nu este și nu poate fi altul decât: HRISTOS. „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existența omului.
      Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minții și a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmași. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos și călăuză avem pe cei ce au parcurs același drum: pustnicii din Egipt sau cei din Carpați, cuvioșii din Athos sau cei de la Optina.
      Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia și a ostenitorilor din cadrul Editurii și Tipografiei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care fac posibilă publicarea colecției „Cuvioși stareți de la Optina”.
      Dumnezeu să te binecuvinteze și pe tine, cititorule al acestei cărți, conducându-te prin pocăință, rugăciune și iubire, la viața în Hristos, singura care-ți va oferi bucurii adevărate, libertate reală și lumină în viață. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei)

    • ercetările contemporane au evidențiat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecințele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opțiunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară și benefică pentru sănătatea noastră.
      Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creșterea riscului de obezitate, diabet de tip 2 și afecțiuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamații cronice în organism, afectând în mod negativ funcțiile sistemului imunitar și ale organelor interne.

      Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

      Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viață echilibrat și într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienți esențiali și pot contribui la menținerea unui nivel constant de
      energie, evitând creșterile bruște și scăderile de zahăr din sânge.
      Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opțiune delicioasă, ci și o decizie înțeleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

      În bucătărie, explorarea și adoptarea unor rețete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase și de a încorpora gusturi noi și inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim și selectăm deserturile, contribuind la un stil de viață mai echilibrat și plin de vitalitate.

Carti scrise de acelasi autor

    • Sub genericul: "Vremea este a face Domnului", luat din exclamarea diaconului de la începutul Sfintei Liturghii, care exprimă atât lucrarea noastră, cât și conținutul acesteia ca o viață de slujire lui Hristos, continuăm editarea celui de al II-lea volum, din cele patru programate, al operei publicistice integrale a Părintelui Prof. Univ. Dr. Ene Braniște. Volumul de față este structurat în patru părți:
      Prima parte a acestui volum este dedicată celor 7 Laude Bisericești, rânduieli ale Sfintei Biserici care se săvârșesc în cursul unei zile liturgice, care începe seara și se termină a doua zi seara. Dintre Laudele bisericești cărora le-a acordat o preocupare deosebită Părintele Braniște, prin studii de referință privind istoria și explicarea lor, au fost Vecernia și Utrenia.
      A doua parte a prezentului volum este dedicată Cărților de cult. Un amplu studiu, în două părți, a fost atribuit de Părintele Profesor Ene Braniște celei mai importante dintre cărțile de slujbă ale preotului, Liturghierului ortodox, atât din punct de vedere al calității traducerii textului și al revizuirii lui, cât și al dezvoltării îndrumărilor tipiconale.
      A treia parte a volumului însumează Îndrumări tipiconale pe care Părintele Profesor Ene Braniște le-a redactat ca fiind necesare slujbelor în sobor, slujbelor din diverse sărbători sau cu alte ocazii.
      Ultima parte cuprinde studiile de artă creștină pe care le-a realizat Părintele Profesor Ene Braniște, bazate pe importanța și semnificația spațiului liturgic.

      Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

    • Prodigioasa activitate științifică a Pr. Prof. dr. Ene Braniște s-a desfășurat în toate cele trei domenii ale disciplinelor catedrei pe care o onora: Liturgică, Pastorală și Artă creștină, la care s-a adăugat și deosebita lucrare omiletică și catehetică. În volumul 4 al integralei am grupat mai întâi studiile sale de Teologie Pastorală, urmate de panegirice, predici la praznice și duminici, predici tematice, studii omiletice și diverse cuvântări. Această lucrarea teologică și științifică am prefațat-o cu formula liturgică a îmbrăcării felonului: << Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate...>>.
      Părintele Profesor, pentru a defini și explica pe deplin lucrarea liturgică și sacramentală a Bisericii, a legat-o și a întregit-o cu activitatea pastoral-misionară a acesteia. De aceea, studiile de Teologie Pastorală, care formează prima parte a prezentului volum, urmăresc trei probleme centrale:
      a) preotul ca persoană liturgică, cu o chemare sau vocație specială, instituită prin hirotonie și trimisă spre împlinirea misiunii sfinte, având o viață morală pilduitoare și plină de virtuți, ca păstor și om;
      b) preoția ca instituție divină, legată direct de slujirea arhierească a Mântuitorului Hristos, ca o profundă argumentare biblică și cu o misiune mântuitoare de împlinit, în Biserică și societate, prin rolul ei sacramental sau sfințitor;
      c) mijloacele și metodele pastorale necesare conducerii credincioșilor pe calea mântuirii.
      Importanța slujurii preoțești este întărită prin mulțimea virtuților necesare unui preot și prin viața sa lăuntrică sau duhovnicească, îmbunătățită continuu prin rugăciune, reculegere, spovedanie, împărtășanie, precum și prin lecturi biblice și duhovnicești.
      Aflându-ne la finalizarea celor patru volume care reunesc opera integrală, culeasă din diferite publicații, a mentorului și Părintelui nostru Ene Braniște, considerăm că ne-am împlinit doar o datorie de suflet, aducându-i astfel cuvenitul omagiu, în numele tuturor ucenicilor săi, dar și prețuirea Bisericii noastre, pe care a expimat-o Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la comemorarea a 100 de ani de la nașterea marelui teolog.
      Prin această restituire oferim posterității posibilitatea redescoperirii personalității acestui mare profesor de Teologie, care a ilustrat în perioada cea mai grea a secolului al XX-lea Liturgica, Pastorala și Arta creștină românească.

      Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și MItropolitul Ardealului

watch series