O familie de mucenici

Status: momentan indisponibil

O familie de mucenici

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Egumenita

Trăim într-o lume în care valorile spirituale sunt înlocuite de valori discutabile. După ce modele ne orientăm?

Familia ţarului Nicolae al II-lea ne pune înaintea ochilor pilde de sfinţenie. Vom vedea că bogăţia lumească nu este un motiv pentru îndepărtarea de Dumnezeu. Vom înţelege că mai importante decât condiţiile în care trăim sunt criteriile după care ştim să ne raportăm la viaţă.

Cine este ţarul Nicolae? Cine este prinţesa Anastasia? Desenele animate Disney i-au învăţat pe copii – şi pe părinţii acestora – că Anastasia a rămas în viaţă după uciderea familiei ei, şi că în cele din urmă a fost recunoscută drept urmaşă a Ţarului Nicolae al II-lea. De fapt, prinţesa Anastasia, părinţii şi fraţii ei au primit moarte mucenicească. Şi au fost canonizaţi de Biserica Rusă pe data de 7 august 2000.Cartea de faţă este plină de amănunte biografice interesante. Dar, dacă un pasionat de istorie va afla aici doar informaţii care vor îmbogăţi colecţia lui de date şi fapte, un credincios va afla mult mai mult: va afla o cunună de sfinţi, noi mărturisitori, grabnic ajutători ai celor care îi cheamă în rugăciune…

Pret: 4.50 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Popularitatea cartii Nesfintii sfinti si alte povestiri scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov) a demonstrat interesul cititorilor pentru cartile cu continut duhovnicesc, caci societatea are nevoie de o literatura buna si luminoasa, care sa-i sprijine pe oameni in nazuintele si sperantele lor. 
      Cartea Focul din cer si alte povestiri scrisa de Olesea Nicolaeva continua tema principala despre Pronia divina in viata omului inceputa de cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, care in anul 2012 a devenit un reper in literatura rusa si un best-seller in domeniul literaturii de fictiune. 
      Iata ce spune despre cartea Olesei Nicolaeva arhimandritul Tihon, autorul cartii Nesfintii sfinti si alte povestiri: Olesea Nicolaeva a reusit ca nimeni altcineva, cu inima deschisa, intr-un mod intens, autentic, interesant si verosimil, sa inceapa povestea oamenilor ortodocsi contemporani, in viata carora intervine Pronia divina prin intamplari deosebite si ne-a invatat sa ii admiram pe minunatii nostri frati si surori. Pentru asta ii multumim mult Olesei!
      Autoarea cartii descrie sensul povestirilor ei astfel: Toate istorisirile, care marturisesc despre actiunea Proniei divine in lume si in sufletul omului, despre bunatatea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, despre ceea ce «face Dumnezeu cand voieste» si astfel «se biruieste randuiala firii», aduc mangaiere, bucurie si nadejde.
      Cartea Olesei Nicolaeva Focul din cer si alte povestiri este ca un elixir literar si duhovnicesc mult asteptat de cititori.  

watch series