Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

In Biserica Ortodoxa, Sfantul Gherasim din Kefalonia este cel mai cunoscut sfant izgonitor al demonilor.  De secole, moastele sale, intregi si neputrezite, stau dovada a sfinteniei sale.  In ziua de astazi multi crestini au o conceptie despre diavol si despre lucrarile acestuia inspirata din filme de groaza, din scrieri new-age-iste sau din articole moderniste care incearca sa demonstreze ca diavolul e o creatie a mintii fanaticilor religiosi.  Si nimic mai mult.  Un fel de bau-bau de speriat adultii, pentru ca acestia sa nu porneasca irevocabil pe calea imoralitatii.  Dar lucrurile nu stau deloc asa.  Dupa cum ne arata paginile Sfintei Scripturi, diavolii sunt ingeri cazuti, care incearca sa ii atraga pe oameni pe calea pierzaniei.  Diavolii exista.  Dar, asa cum exista diavoli si oameni care ii slujesc, tot asa exista si Dumnezeu si oameni care fac voia Sa.  Sfantul Gherasim a fost un mare rugator, un mare postitor, un mare nevoitor.  Si, pentru ravna sa, Dumnezeu i-a daruit multime de harisme.  Fie ca, prin aceasta carte, cititorii romani sa capete evlavie fata de acest rob al lui Hristos si, pentru rugaciunile sale, sa prinda curaj in lupta cu puterile intunericului.

Pierdem o buna parte din respectul de sine din momentul in care crestem intr-o familie in care printii nu ne spun care este identitatea noastra culturala, dar si din momentul in care, trecand prin anii de scoala, profesorii nu ne spun in ce consta frumusetea literaturii noastre. Cu acest handicap identitar suntem abandonati unei societati in care literatura indeplineste tot mai mult rolul de instrument ideologic. Cine suntem cu adevarat?

Am decis sa scriu o carte despre frumusetea Sfintilor carturari, fiindca literatura exista doar in virtutea acestei frumuseti. Este o frumusete care ne face liberi, care ne indruma spre Cel ce este izvorul a tot ceea ce e frumos in lumea noastra. Cunoscand aceasta frumusete, ne putem delimita de toate acele frumuseti inrobitoare, egoiste, patimase, nemantuitoare. In operele Sfintilor carturari intalnim acel model al frumusetii echivalent identitatii noastre culturale.

Sergiu Ciocarlan

Sfanta Liturghie este Pastele neintrerupt al Bisericii.  Fiecare Sfanta Liturghie este Inviere, este taina mormantului gol, este Pastele.  Este inceputul si pregustarea veacului celui nou, care patrunde in cel vechi si-l transfigureaza in lumina invierii.  Este prezenta harismatica a Imparatiei viitoare.  Este viata in Rai inca de acum.

Toate evenimentele vietii lui Hristos sunt savarsite la Sfanta Liturghie.  Aici Il vedem pe Domnul cum se naste la Sfantul Proscomidiar, cum iese la activitatea publica prin Iesirea Sfintei Evanghelii, cum propovaduieste prin citirea ei.  Il vedem cum merge spre Patimi la Intrarea Mare, cum se jertfeste pe Sfanta Masa, cum inviaza in noi prin Sfanta Impartasanie si cum se inalta iarasi la ceruri la sfarsitul Sfintei Liturghii.

La Sfanta Liturghie devenim cu adevarat una cu toti atunci cand toti avem aceasta prima si mare, unica iubire-temelie: iubirea pentru Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

La Sfanta Liturghie incepem deja sa schimbam spatiul si sa unim lumea cereasca cu cea pamanteasca.  Avem ambele lumi in noi.  Aducem cerul inchipuit jos pe pamant si ne ridicam pe noi sus la ceruri.  Participam la cultul cel tainic si universal.

Sfanta Euharistie este un Paste neintrerupt al Bisericii.  Fiecare Sfanta Liturghie este Inviere, este Taina mormantului gol, este Paste!

Alexie îl vede cum se îndepărtează în apele învolburate și se înspăimântă. Nu vrea să creadă că o excursie frumoasă poate să se încheie cu o tragedie. Se cațără pe stânci și înaintează paralel cu râul, străduindu-se să nu îl piardă din ochi. Dintr-odată locul devine neprimitor și ostil. Mai jos pietre imense închid trecătoarea, creând o cascadă puternică. Pericolul ca prietenul lui să fie zdrobit acolo era deja vizibil. Aris se învârte în vârtejul apei și simte că i-a sosit sfârșitul. Până aici mi-a fost, se gândi el... Cel care urmează urmele sfinte care pornesc din Konița Va descoperi și tainele acestora. Sunt taine care nu se spun în cuvinte. Eroii narațiunii noastre, care sunt niște copii, Fiecare cu frământările și cu problemele lui, Au reușit să trăiască aceste taine Și să își schimbe viața pentru totdeauna. Aventura lor cutremurătoare a fost numai începutul... În loc de prefaţă Începutul unei prietenii O călătorie neaşteptată Atunci când s-au cunoscut Capadocia (1840-1850) Hagi-efendi Păcat... de nume Este bine să îţi meargă mintea chiar şi când dai de greu Dumnezeu nu îl binecuvântează pe omul leneş Burţi pline... inimi goale Proşti şi deştepţi Jertfa de sine pentru toţi În „bârlogul” bătrânului Un rămas-bun – o promisiune Ah, această curte! Dacă ar fi avut gură să vorbească Mormântul care izvorăşte viaţă Dumnezeul surprizelor şi al situaţiilor neaşteptate

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.