(lipsa text)

Originea pacatului stramosesc se afla in neascultarea Protoparintilor nostri, Adam si Eva, care ispiti de diavol, au calcat porunca lui Dumnezeu de a nu manca dintr-un anumit pom. Acelasi lucru il facem toti, mai ales ierarhia, pe toate treptele de organizare a societatii. Toti vor sa fie dumnezei dar fara ascultare de Dumnezeu.

Multi pot sa fagaduiasca mantuirea, dar numai Unul p poate da, Acela, Care S-a suit pentru asta pe Cruce si S-a sculat din mormant.

"Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe". 
Dupa Cuvantul Parintilor, toata stradania diavolului aceasta era si este, ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva afara de Dumnezeu.
Drapt aceea vrajmasul, ca sa-si ajunga tinta faradelegii, imbie sufletului ispita intai, cea prin placere, aducandu-i momelii placute la vedere si bune la gustare - potrivite cu fiecare putere franta a sufletului, in parte, iar pe trup il impinge sa le implineasca cu lucrul si sa le faca tot mereu.
Vrea vicleanul, ca pe niste lipsiti de bucuria vederii lui Dumenzeu, pe care ne-a furat-o, sa ne mangaie invatandu-ne sa iubim placerea, binestiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu si intuneca mintea de la vederea Lui." (Parintele Arsenie Boca) 
Cuvant al Parintelui Iustin Parvu, despre Parintele Arsenie Boca
Motivatie la publicarea acestei carti
Cuvant inainte
Un tovaras nevazut si bun
Noe si Iisus
Din pacatosi Biserica face Sfinti
Lupta mantuirii
Vrajmas milostiv si prieten viclean
Iubirea de sine, primul pui al diavolului
Semnul Sfintei Cruci
In pustia Carantaniei
Cararea e iubirea
Saul si David
Cum ne bagam datori
Vremea de plata
Marturisirea
Ispasirea
Prin cuptorul smereniei
Invata de la cel patit
Cenzura invidiei
Soarele smereniei
Despre cei ce n-au necazuri
Cum se urzeste o cadere
Puterea care nu asculta
In duhul Parintilor
Cand se intuneca mintea
Spiritism
Plata neascultarii
Cele sapte surle
1.Chemarea launtrica prin glasul constiintei
2.Chemarea din afara prin cuvant
3.Chemarea prin necazurile vietii
4.Chemarea prin necazurile mortii
5.Chemarea prin necazurile mai presus de fire
6.Chemarea prin chinuri de la antihrist
7.Chemarea la Judecata generala
Razboiul nevazut
Pustiirea din rai
Dupa fire si contra firii
Ce insemneaza Mantuitorul
Lupta dupa lege
Pe trepte de-a rapa
Unii si-au taiat mintea in scripturi
Greselile iubirii si dreapta socoteala
Masura darului de sus
Nevointele desavarsirii
Varstele iubirii
Cuvinte hotaratoare
Destinul talantilor
Dreptul intre iubire si sabie
Ocarmuirea de sus
Crinul de pe cruce
Raspunzatorii
Iconomul nedrept
Adaugirile editorului.

(lipsa text)

Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iași în anul 1591, publicat în Veneția la anul 1691. În anul 1821 ăl folosește Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 de ani apare în limba română, la editura Pelerinul Român, la Oradea, în anul 1992 ediția 1, iar acum în anul 2005 ediția a 2-a

(lipsa text)

Cum imi luminezi sufletul intinat si-l faci lumina neprihanita si dumnezeiasca?  Cum faci purtatoare de lumina nenorocitele mele maini pe care pacatuind le-am intinat cu intinaciunile pacatului?  Cum preschimbi buzele mele cu stralucirea dumnezeirii Tale, facandu-le din necurate sfinte?  Cum curatesti, Hristoase, limba mea murdara si o faci partasa de mancarea Trupului Tau?  Cum ma invrednicesti sa Te vad si sa fii vazut de mine si sa fii tinut de mainile mele Tu, Cel ce tii toate, Care esti nevazut pentru toate cetele ceresti si de neapropiat chiar pentru Moise, intaiul dintre proroci?  Caci niciun alt om nu s-a invrednicit sa vada fata Ta, ca sa nu moara.  Deci cum m-am invrednicit, Hristoase, sa Te tin, sa Te sarut, sa Te vad, sa Te mananc si sa Te am in inima mea pe Tine, Cel neinteles, pe Tine, Cel singur negrait, pe Tine, Cel neincaput si neapropiat pentru toti, ramanand nears, bucurandu-ma si tremurand si laudand in imne, Hristoase, multa Ta iubire de oameni?

N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi mănăstiri. 

Sfânta Iuliana din Lazarevo a fost o soție iubitoare, o mamă devotată și o femeie sensibilă la durerile și nenorocirile celor din jur. Pentru dragostea sa jertfelnică mai este cunoscută și sub numele de Sfânta Iuliana cea Milostivă.

Prin răbdarea, rugăciunea, credința și smerenia ei, această femeie simplă s-a ridicat la înălțimea marilor sfinți ai Bisericii noastre. Nu a fost nici prințesă, nici ctitor de mănăstiri, ci o femeie căsătorită, mamă a 13 copii din care 6 i-au murit de mici, iar 2 ca adulți.

Sfânta Iuliana din Lazarevo este exemplu de mamă, de jertfire și de dăruire față de aproapele. Ea este făcătoare de minuni și ocrotitoare a familiei, săvârșind numeroase minuni.

La 400 de ani după fericita sa adormire, ca urmare a covârşitoarei mărturii creştine pe care a dat-o Sfânta Iuliana prin viaţa sa, s-a instituit sărbătoarea milei, care se serbează pe 21 august.

Sfântă Iuliana din Lazarevo, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

"- Eu sunt un țăran cu stare de aici, din Ferești. M-am căsătorit și am lucrat în atrelierul meu de tâmplărie, ca Sfântul Iosif. Colea, este și o mică fierărie. Ca Moise care a descoperit în rugul arzând numele dumnezeiesc, stau cât e ziulica de mare lângă burduful de piele care scoate foc. Vedeți?
- Și de ce se umflă balonul ăsta, măi tătăică? Mă lași acum și pe mine să apăs așa cum faci tu? se rugă frumos Vasile al Măndiței.
- Ei, burduful are niște pliuri care se strâng și se desfac dacă apăs cu piciorul pe stinghia de jos. Aerul merge către vatră, apoi trece prin flacără tot ce vreau eu să încălzesc și să bat cu barosul ista, sau tot ce nu se potrivește cu sfințenia. Când nu sunteți cuminți, o să vă pun pe nicovală, să vă modelez puțin.
- Cu lucrurile din suport ne modelezi puțin? Întrebă cu naivitate Vasilică.
- Da! Răspunse Ion spre hazul tuturor, cu instrumentele din rastel. Uitați: fierăstrău, tocilă, baros. Lucrez cu ele ferecăturile pentru icoanele de lemn din biserică.
- Și cine este mama din tablă care țin copilul în brațe, tătăică? mai adăugă Vasile.
- Nu cunoști pe Maica Domnului la care te rogi, mai căpcăune?! Tabla modelată face ca pictura să nu se strice, să țină mai mult. Asta-i bună! Auzi, mama de tablă."

(Fragment din povestea "Băutura suitoare spre viața veșnică")

An de an, la 14 octombrie, Iașul îmbracă haină duhovnicească de sărbătoare în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii din toate colțurile țării și ale lumii se îndreaptă cu nădejde sfântă și recunoștință sinceră spre Sfânta Cuvioasă, pentru a fi ajutați în multitudinea de probleme din existența lor efemeră.

Un șir impresionant de credincioși va brăzda orașul ca un furnicar, până la catafalcul din curtea Catedralei Mitropolitane, pe care vor fi așezate Sfintele Moaște. Se creează o imagine biblică a drumului omului către Împărăția cerurilor ca o expresie a dorinței oamenilor prezenți de a atinge pe cea care este deja în Împărăția cerurilor, pentru ca și ei, după viața aceasta, să fie cu Sfânta în această împărăție celestă.

În acest urcuș spre Sfânta Parascheva, pelerinii se întâlnesc de fapt cu Hristos Care sălășluiește în ea, deoarece Sfânta L-a câștigat, încă din această viață trecătoare, prin împlinirea poruncilor Lui. Ei simt o mângâiere inefabilă a harului Sfântului Duh, existent în Sfânta Parascheva, care nu poate fi substituit cu nici o bucurie și cu nici o plăcere din această lume. Ei simt că, fără acest har, dobândit încă din această viață, moartea sufletului este iminentă, iar prin primirea lui vor moșteni viața veșnică, îmbelșugată și aleasă, pregătită de Hristos, încă de la întemeierea lumii.

Călăuziți de adolescentul Dimitrie, pășim pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, și întrupările Binelui și ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărțile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârșit.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esențiale, despre credința ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situațiile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezența și de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conștientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoți cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. Învățăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preț: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învățătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditație. Esența sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învățătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veșnicie?