Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dintre cele trei caiete ale lui Nikolai Beliaev (1888‑1931), viitorul ieromonah Nikon și ultimul duhovnic al Mănăstirii Optina înainte de închiderea ei în 1927, canonizat în 1996, s‑a păstrat numai unul, din care lipsesc paginile de început. Însă și numai pe temeiul textului păstrat ne putem alcătui o imagine grăitoare a căutărilor vi­itorului stareț, a primilor lui pași în viața ascetică, a extraordinarei legături dintre el și îndrumătorul său duhovnicesc.
Înaintea cititorului se înfățișează două chipuri stră­lucitoare: egumenul și duhovnicul schitului Optinei – Cuviosul Varsanufie și, pe de altă parte, tânărul căutător al Adevărului, hotărât să meargă pe calea cunoașterii Lui nu doar cu rațiunea, ci și cu fapta.
Cugetările din jurnal ale viitorului mare duhovnic și cu atât mai mult povețele Starețului Varsanufie reprezintă una dintre ultimele pagini ale nepreţuitei tradiții ascetice ortodoxe: a luptei cu patimile, a lucrării poruncilor evanghelice, a rugăciunii…
În ediția de față, acestei rare mărturii i se adaugă câteva cuvinte de învățătură ale Starețului, care ne ajută să‑i înțelegem deplina însemnătate pentru creștinii trăitori în lumea de astăzi.

Ediția de fața face parte din volumul "Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina" apărut la Editura Sophia în 2005.

O poveste cu un cerb minunat și câțiva adolescenți care Îl descoperă pe Hristos.

Povestea de față nu este dintre cele bazate pe evenimente ­reale sau povestiri adevărate, cu toate acestea, e întru totul adevărată. Ea se repetă zi de zi în realitatea timpurilor și a societății noastre. În spatele fiecărui personaj se ascunde o mulțime de oameni care au trăit sau trăiesc o experiență asemănătoare.

Pentru aceasta dăm mărturie noi, monahii, care intrăm zilnic în comuniune nemijlocită cu oamenii, cu dramele lor familiale, cu durerile, deznădejdile și grijile lor existențiale.

Dincolo de drama omenească, în mănăstire, omul trăiește totodată și bucuria dumnezeiască a renașterii sufletului, iar acest lucru ne uimește cu adevărat. Din ruinele unei vieți deznădăjduite, vedem cum se replămădesc suflete, temple nefăcute de mâna omului înăuntrul cărora Duhul Vieții mărturisește adevărul veșnic: „Eu sunt Învierea și Viața”. Hristos, ieri și astăzi și în veșnicie, aprinde în sufletele oamenilor focul credinței și al dragostei Lui.

Acest foc veșnic al dragostei dumnezeiești a lui Hristos este axa principală a scrierii de față. De la început până la sfârșit, povestirea ne arată discreția cu care Hristos Se apropie în chip nevăzut de ­inimile oamenilor, delicatețea cu care pătrunde în aceste suflete și, în cele din urmă, transfigurarea pe care o cunoaște întreaga noastră existență prin focul pe care-l aprinde înlăuntrul nostru.

Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul
Mesopotamú, Cipru

Chiar dacă problemele ecologice impun într‑adevăr măsuri politice şi economice urgente din partea statelor, sunt tot mai multe voci care subliniază că la o soluţionare profundă şi deplină a acestora nu se poate ajunge decât printr‑o schimbare radicală a mentalităţii şi a modului nostru de viaţă, pentru că problemele ecologice au în fond cauze spirituale – legate de felul în care omul percepe şi concepe natura, de felul în care se apropie şi se foloseşte de ea –, şi prin urmare se impun soluţii spirituale.

Iar aici Biserica Ortodoxă – cu o lungă tradiţie de reflecţie (teologică, cosmologică, antropologică) şi de practică (liturgică şi spirituală) referitor la valoarea creaţiei şi cuvenita relaţie a omului cu ea – poate să ofere, în cadrul crizei actuale, principii călăuzitoare pentru reflecţia şi acţiunea tuturor celor care se străduiesc să salveze natura, acum şi în viitor.

Jean‑Claude Larchet

Cât de mult ne plac călătoriile, nu‑i așa? Putem să călătorim peste mări și țări, sau să ne încumetăm la o expediție în adâncul pământului, ori să ne avântăm cu un submarin până pe fundul oceanului. Mai nou, putem să zburăm cu racheta printre stele și planete sau să ne învârtim cu un satelit în jurul pământului, până amețim. Sau poate vrem să călătorim cu un nanoroboțel în minunata lume a celulei. Ce mai, universul ne este deschis!
Te‑ai gândit însă vreodată că putem călători înlăuntrul inimii? Și nu, nu este nicidecum o călătorie imaginară sau fan­tastică, ci una cât se poate de reală, te asigur! Inima ta este un tărâm adânc, adânc și foarte întins. Îți trebuie o viață ca să‑l cutreieri. Aici însă nu te poți orienta decât cu alt fel de hărți și alt fel de busole și, neapărat, ai nevoie de o călăuză cu experiență, căci altfel te poți rătăci.

Încotro ne îndreptăm? Vei afla însoțindu‑i pe vechii noștri prieteni, Andrei și Teo, pe care îi cunoaștem din poveștile despre cum și‑au petrecut Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza împreună cu Sfântul Vasilie cel Mare.

Tatiana Petrache

Format: 14 x 20 cm

232 pagini

Facand parte din patrimoniul muzical national, muzica psaltica este deopotriva si emblema ortodoxiei noastre (alaturi de liturgica) si invatatura de credinta (dogma). Muzica psaltica este, asadar, viata Bisericii noastre stramosesti.

Pentru aceasta este necesar ca muzica psaltica sa nu fie doar un obiect de cercetare pentru un numar restrans de persoane, ci sa fie cunoscuta sub toate aspectele de catre toti preotii, cantaretii, calugarii si maicile din Sfintele Manastiri, si chiar de mirenii cu ravna si cu vocatie pentru cantarea noastra bisericeasca. (Prea Fericitul Parinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane)

"Cravașa" (apărut în 1960) este romanul în care Constantin Virgil Gheor­ghiu încearcă o radiografie a absurdului, condensând în paginile acestuia drama unei singure zile: 23 august 1944. Monahi, militari, țărani conturează, în pagini tulburătoare, o Românie aflată – pentru a câta oară? – la o nouă răscruce de drumuri…

Grotesc și cinic, romanul reprezintă momentul decăderii României, în finalul războiului, condusă de "fanarioții" slugarnici care au predat‑o lamentabil și imoral ocupației sovietice. Cu un discurs epic auster, descriptiv, cu o viziune de universalitate asupra istoriei contemporane, Constantin Virgil Gheorghiu realizează astfel unul dintre cele mai bune romane ale sale, "Cravașa" situându‑se, alături de "Ora 25", printre cele mai dramatice construcții epice românești din literatura noastră de după război. 

Constantin Cubleșan