E - Editura Evanghelismos

(lipsa text)

Europa Unita a secolului XXI isi cauta propria identitate. Identitatea europeana nu constituia subiectul unei problematici serioase, de vreme ce era modelata numai de factori economici si politici. Insa, din momentul in care factorii culturali si mai ales cei religiosi au trebuit sa fie luati in considerare pentru cautarea ei, s-au ivit discutii serioase, dezacorduri pronuntate si certuri aprinse in jurul raportarii sau nu a Constitutiei Europene la identitatea crestina a Europei.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui. Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu. Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite? Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta? Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor? Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie? Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii. Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui. Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade. Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei. In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul. Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el. "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Daca va voi cineva sa estimeze lucrarea Parintelui Nicolae Koghionis va trebui sa bata la toate usile caselor imensei parohii a Sfantului Elefterie Pediu Areos (Ghizi) din Atena pentru a intreba despre smeritul si simpaticul preot care ii vizita din cand in cand pentru a savarsi Agheasma, Sfantul Maslu, pentru a le duce Sfanta Impartasanie sau pentru a-i convinge sa se aboneze la reviste religioase; pentru a absorbi durerea sutelor de neputiinciosi pe care ii vizita in anumite rastimpuri, pentru a discuta cu nenumaratele suflete greu ranite ce si-au aflat odihna sub epitrahilul sau, pentru a asculta cu rabdare problemele semenilor nostri sensibili, cuprinsi de boli sufletesti, pe care niciodata nu-i intrerupea la marturisire si pe care, cu harisma sa, stia sa-i odihneasca.

Am pornit proiectul RETETE ISTORICE cu gandul de a readuce la masa cat mai multor romani mangaierea strabunilor prin retete vechi de bucate. Toate felurile de mancare servite par complicate si scumpe intrucat sunt foarte gustoase, insa nu este asa. Ingredientele necesare le avem de cele mai multe ori la indemana si nu trebuie sa facem o lista lunga de cumparaturi sau nu trebuie sa renuntam la anumite retete pentru ca nu am gasit sa cumparam anumite ingrediente. Toate retetele sunt originale si provin din cartile de bucate din colectia proprie. Retetele sunt gatite in bucataria proprie, iar experienta si emotia sunt de fiecare data de neuitat. Norica Birzotescu

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

Minunea Sfintei Lumini de la Ierusalim, care se savarseste in fiecare an in cadrul unei ceremonii speciale a ortodocsilor in amiaza Sambetei celei Mari, se afla in ultima vreme in atentia oamenilor de stiinta, dat fiind faptul ca s-au formulat, chiar si din partea clericilor si teologilor, puncte de vedere care neaga caracterul ei suprafiresc. Adica neaga evenimentul marturisit si trait de veacuri pana astazi, al venirii minunate din Cer a Sfintei si necreatei Lumini, care aprinde candela stinsa de pe Sfantul Mormant, fara interventia omeneasca. Din aceasta candela, in continuare, patriarhul grec-ortodox aprinde patru manunchiuri a cate 33 de lumanari fiecare si imparte Sfanta Lumina credinciosilor care asteapta in biserica. Odata cu aprinderea minunata a candelei de pe Sfantul Mormant se aprind si alte candele si manunchiuri de lumanari ale inchinatorilor.

Robia față de patimi este dureroasă. Omul, uitându‑L pe Dumnezeu, îndumnezeiește materia și pe sine însuși. Este predispus la nespusa nenorocire a vieții păcătoase. Depărtarea de Dumnezeu îi creează o puternică singurătate, o înfricoșătoare autarhie, o neîndurătoare pustiire. Nu se bucură, nimic nu‑l satisface, nu se simte împlinit și nu se liniștește. Fără Dumnezeu toate sunt lipsite de bucurie, fără sens și întunecate. Relațiile devin conflictuale, plictisitoare, problematice. Lipsa de rațiune domină. Stricăciunea stăpânește toate. Omul este dus să facă ceea ce nu dorește, lucrul pentru care el nu a fost plăsmuit să îl facă. Și el, în loc să se scuture de această stare, se îndreptățește și într‑un fel se batjocorește pe sine însuși. Ajunge chiar să se certe și cu Însuși Dumnezeu, ca și cum Acela ar fi vinovat de starea lui.

(lipsa text)

Multi parinti cu viata sfanta au scris sau au vorbit despre anii grei ce vor veni. Parintele Paisie in marea sa dragoste fata de oameni a fost permanent preocupat de aceasta problema si de fiecare data cand a avut prilejul a dat sfaturi despre felul in care trebuie sa ne pregatim pentru a face fata incercarilor si ispitelor vremurilor din urma. In volumul al doilea, intitulat "Trezire duhovniceasca", sunt cuprinse subiecte care se refera la realitatea contemporana, care ne cheama la neincetata trezvie si nevointa si ne pregatesc pentru situatiile grele cu care probabil ne vom cronfunta, deoarece am vazut ca deja s-a implinit ceea ce adesea ne spunea Batranul: "Vom trece prin furtuni dupa furtuni. Acum, pentru cativa ani, asa vom merge. Peste tot este o fierbere generala".

Sfantul Munte al Athonului este simbolul dragostei, al deplinei afierosiri lui Dumnezeu a monahilor si al evlaviei credinciosilor Imparati bizantini, care l‐au inzestrat cu dreptul de autoguvernare, cu avatonul si cu alte privilegii legate de acesta. El ramane o continuitate vie a puternicei si stralucitei Imparatii bizantine de altadata. Prinosul lui de‐a lungul veacurilor este imens si nepretuit. Exista multe feluri de traditii in Sfantul Munte. Arhitectura, muzica, traditie tipiconala (tipicul slujbelor), pictura si altele. Toate sunt bune si insemnate, dar referirea noastra se face aici la trairea traditiei ascetice si isihaste. Aceasta nu depinde si nu se epuizeaza prin metode si asezari exterioare. Adica toti cei care traiesc in pustie sunt pustnici si isihasti, de vreme ce asceza si isihia sunt mai ales o stare, o izbanda si o nevointa duhovniceasca. Toti cei care sunt silitori ai firii lor si au trezvie si rugaciune traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr‐o chilie sau o chinovie. De aceea cele scrise nu promoveaza traditia unui Staret, a unei Chilii sau a unei Manastiri, ci o traditie vie, continua si foarte felurita a intregului Sfant Munte.

Taina Sfintei Spovedanii nu este numai o conditie absolut obligatorie pentru Sfanta Impartasanie, ci, ca ceea ce daruieste iertarea pacatelor, ea este in acelasi timp izvor de bucurie, impacare a sufletului, rezolvare a problemelor, inceputul unei noi vieti in Hristos, innoire a mintii si adaos de har.