Rugaciuni de taina
Colectia: Alte carti
Autor: Lipsa autor
Editura: Deisis
Numar de pagini: 112
Creștinul se poate îndeletnici cu ele stând în picioare sau șezând, lucrând sau umblând în chilia lui, mergând la culcare până ce-l va fura somnul, stând înăuntru sau pe drum, îndeletnicindu-se astfel în taină cu ele în inima lui; de asemenea, când îngenunchează îndelung la pământ sau stă în picioare, chiar și dacă nu înaintea crucii, amestecând smerenia trupului cu mișcările rugăciunii; căci prin ele va găsi ajutor, ca și din cele pe care și le-a fixat drept regulă și care trebuie rostite dintr-un loc anume, prin ajutorul însemnat pe care-l dau pe loc potrivit stării schimbătoare a gândirii în pacea sau chinul care vin asupra lui; folosindu-se de aceste rugăciuni alcătuite în chip potrivit anume ca să-și afle în ele mângâierea, sufletul se va sfinți și se va umple de harul Duhului.
Cuprins:
30 de rugăciuni de taină;
Rugăciuni de noapte;
Alte rugăciuni;
Slujba Sfântului Isaac Sirianul.
Scrieti o recenzie
Editura Evanghelismos
Str. Ionescu Gheorghe nr. 5,
Bl. 141, Sc. 1, Ap. 2, Sector 4
Program L-V: 8-16
PENTRU COMENZI: 021-331.10.22
(vezi harta)
Ultimele noutati
- De ce Papa si supusii lui s-au despartit de Biserica lui Hristos
- Parinti aghioriti. Flori din Gradina Maicii Domnului
- Staretul Haralambie - Dascalul Rugaciunii mintii
- Schimonahia Nila Kolesnikova. Viata. Sfaturile. Prorocirile
- Printesa si goblinii
- Sfintii grabnic ajutatori: Nicolae, Mina si Haralambie