Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

In Biserica, timpul si spatiul transced conventionalitatea intelegerii lor, deoarece trupul ecleziastic al lui Hristos este anticamera intalnirii reale cu Dumnezeu, Cel care a creat universul si Care nu Se confunda cu el.  In Biserica, prin Sfintele Taine, omul transfigurat pregusta comuniunea cu iubirea de Dumnezeu Cel in Treime laudat, devenind faptura noua, fiu al lui Dumnezeu dupa har, templul al prezentei dinamice a harului Duhului Sfant.

Paginile acestei lucrari evidentiaza aspecte ascetico-mistice ale prezentei transfiguratoare a lui Dumnezeu in inima omului contemporan care intelege sa acorde timp reflectiei religioase introspective si care, intre preocuparile sale cotidiene efemere, gaseste loc si pentru cea care ii poate metamorfoza intreaga fiinta.

Oriunde ne-am uita în această lume, pretutindeni vedem doar stricăciune, deșertăciune și păcat. Pretutindeni predomină cele pământești și stricăcioase, conversațiile deșarte și lipsite de conținut, faptele pline de deșertăciune – care aproape că nu ne aduc aminte deloc de cer, de Dumnezeu și de viața de dincolo. Numai în casele evlavioase, icoanele lui Iisus Hristos, ale Preacuratei Sale Maici și ale sfinților Săi le aduc aminte celor care vor să înțeleagă că suntem creștini, mădulare ale lui Hristos și moștenitori ai Împărăției Sale; că așteptăm învierea morților și viața veacului viitor, în care ne vom uni cu Domnul și cu sfinții, curățindu-ne de orice întinăciune a trupului și a sufletului. Așadar, vedeți ce diferență există între Biserică și lume! Vedeți cât de folositor îi este și câtă nevoie are creștinul să vină la Biserica lui Dumnezeu, să se educe pentru patria cerească, să se sălășluiască în el Duhul lui Hristos, ca să se cultive în el trăsături cerești și sfinte! Căci unde, dacă nu aici, veți auzi Cuvântul lui Dumnezeu; unde, în afară de Biserică, vă vor fi puse la dispoziție tainele credinței; de unde veți lua puteri de a trăi creștinește? Toate acestea sunt în Biserică și le primim de la Biserică. De aceea să îndrăgiți să frecventați Biserica lui Dumnezeu și să vă faceți pe voi înșivă biserici vii ale lui Dumnezeu „ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (I Pt. 2, 5).

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

(lipsa text)