Biserica Ortodoxa a pastrat intacta o bogatie imensa in domeniul liturgicii si al gandirii patristice, dar totodata si in cel al artei sacre.  Se stie ca cinstirea icoanelor ocupa in Biserica Ortodoxa un loc foarte important.  Si asta pentru ca icoana nu este o simpla imagine, nici un obiect decorativ, nici macar o ilustrare a Sfintei Scripturi.  Ea este ceva mai mult: un echivalent al mesajului evanghelic, un obiect de cult, care face parte integranta din viata liturgica.  Asa se explica importanta pe care Biserica o atribuie imaginii; nu oricarei reprezentari, ci imaginii specifice - pe care ea insasi a elaborat-o in decursul istoriei sale, in lupta impotriva paganismului si a ereziilor - imaginii pe care a platit-o cu sangele unui mare numar de martiri si marturisitori in timpul perioadei iconoclaste, adica icoanei ortodoxe.

In adancurile fiecarei fiinte umane exista o nepotolita sete dupa Dumnezeu.  Aceasta este o forta interioara, o dorinta sau o nazuinta sfanta, care ne poate scoate din starea de apatie a vietii noastre cotidiene si ne poate inalta pana la un nivel dureros dar sublim al existentei, marcat in egala masura de tristete si de bucurie.  Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins.  Cu toate acestea, este o "tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana: Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa, revarsandu-Si neincetat asupra noastra indurarea, mila si dragostea.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Biserica a pastrat in memorie amintirea unei imagini a Mantuitorului nefacuta de mana: achiropiita sau Sfanta Mahrama, numita si mandylion.  In anii din urma au aparut o serie de texte care contin informatii contradictorii referitoare la Sfanta Mahrama.  Insemnatatea subiectului ne obliga sa cercetam diversele scenarii si sa vedem daca s-a pastrat pana in vremea noastra panza de in pe care Hristos Si-a intiparit dumnezeiescul chip.

Iubirea este misterioasa, vine fara de veste si pleaca pe neasteptate.  Nu pricepem cum se naste, nici cum de se stinge si piere cu totul.  Iubirea in aceasta lume este o victima lipsita de aparare in fata nestatorniciei omenesti.  Nici o rostire pur omeneasca nu‑si indeplineste vreodata frumoasele fagaduinte.  „A iubi” si „a dainui” nu rimeaza decat in poezia „primei dimineti”.

Iata de ce Taina Cununiei cere atat de staruitor minu­nea, harisma, si se roaga neobosit pentru ­„iubire de­savarsita”, „legatura nedesfacuta”, „iubirea unuia pentru ­celalalt”.  Iubindu‑se unul pe celalalt, sotii Il iubesc pe Dumnezeu.  Din fie­care moment al vietii lor irumpe o doxologie imparateasca, slujirea sotilor devenind o cantare liturgica nein­cetata.  De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur conchide: „Casatoria este icoana tainica a Bisericii.”

ÎnvăÈ›ăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru È™i de a stabili măsura prudenÈ›ei, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată È™i lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele SfinÈ›ilor Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în acelaÈ™i timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calităÈ›i umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înÈ›elept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Broşura îşi propune redescoperirea dimensiunii spirituale, a folosului şi importanţei postului pentru omul contemporan, fără a fi neglijate nici consecinţele sociale binefăcătoare ale practicii postirii. După o cuprinzătoare prezentare a învăţăturii ortodoxe despre post, puternic ancorată în teologia biblică, despre sensul şi foloasele sale în viaţa creştină, autorul expune pe larg rânduiala canonică şi tipiconală privitoare la practica postului. Urmând clasificarea obişnuită a posturilor după asprime (ajunare desăvârşită, post aspru, post obişnuit, post uşor) şi durată (posturi de o singură zi – miercurile şi vinerile de peste an, Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Ajunul Bobotezei, Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, postul facultativ din zilele de luni; posturi de mai multe zile – Postul Sfintelor Paşti, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli, Postul Adormirii Maicii Domnului), Părintele Stelian Ionaşcu relevă, pentru fiecare dintre acestea, specificul postirii, vechimea practicării postului respectiv şi evoluţia în timp a acestei practici. De asemenea, autorul prezintă rânduiala dezlegărilor postului (harţi), suspendări parţiale sau totale ale postului menite să îngăduie trupului să participe la bucuria duhovnicească a praznicelor. Lucrarea se încheie cu redarea unor rânduieli suplimentare ale posturilor de peste an, după Tipicon-ul Sfântului Sava cel Sfinţit şi după Pravila bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, şi a pogorămintelor hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la respectarea posturilor de către copii, bătrâni şi bolnavi.

O excepÈ›ională monografie a fenomenului homosexualităÈ›ii È™i a miÈ™cărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea FaÈ›a nevăzută a homosexualităÈ›ii, printr-o minuÈ›ioasă documentare, scoate la iveală adevăruri È™tiinÈ›ifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităÈ›ii astăzi. Lucrarea reprezintă una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii faÈ›ă de om, faÈ›ă de omul aflat într-o cumpănă a vieÈ›ii, faÈ›ă de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualităÈ›ii. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe cei căzuÈ›i în această cursă să depăÈ™ească uriaÈ™a suferinÈ›ă pe care le-o provoacă stilul de viaÈ›ă homosexual la care s-au lăsat atraÈ™i. Iar acest adevăr le vine în întâmpinare astăzi mulÈ›umită efortului excepÈ›ional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe È™i Andrei Dârlău.

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

Jertfa uni preot mucenic rste, inainte de toate, un roman de idei. De idei, dar si de adevaruri. Adevaruri care ne privesc indeobste pe noi, romanii, si mai ales pe noi, crestinii. Multe dintre adevarurile exilate din manualele de istorie a Romaniei si din istoria recenta a Bisericii glasuiesc aici puternic, chinuitor pentru cititorul in care mai palpaie o constiinta.

                  Nu exista pacat care sa nu cedeze in fata puterii pocaintei.  Pentru ca pacatul se aseamana cu o mica scanteie, in timp ce iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu cu oceanul care nu are margini.  „Ai pacatuit? Sa nu deznadajduiesti!  Ai savarsit rele nenumarate?  N-ai ajuns inca in iad.  Ori de cate ori ai cadea, de atatea ori sa te si ridici.  Si sfintii au cazut in pacate!”  Pavel a fost hulitor si prigonitor, Petru s-a lepadat de Hristos.  Vamesul s-a facut evanghelist.  Pocainta il face pe pacatos asemenea celui care n-a pacatuit.
 Urmarea pocaintei este spovedania, care la randul ei este „aliatul postului”.  Trebuie doar sa fie facuta la timpul potrivit.  Medicamentul acesta este valabil doar pana la sfarsitul vietii fiecaruia dintre noi.  Dupa trecerea pragului mortii, el nu mai are nicio putere.
Postul este limanul sufletelor.  Fiind liman, omul trebuie s-o primeasca cu bucurie si nu cu tristete.
Cele trei virtuti de mai inainte ne ajuta sa ajungem acolo unde se afla „Imparatul tuturor”.  Biserica este casa Painii duhovnicesti. Acolo se savarseste minunea cea mai mare, acolo se jertfeste Mielul lui Dumnezeu si Se ofera „spre mancare si bautura” credinciosilor.