Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Viaţa creştină are trei trepte care s-ar putea numi: 
1) Întoarcerea lui Dumnezeu; 
2) Curăţirea sau îndreptarea; 
3) Sfinţirea. 
În prima treaptă omul se întoarce de la întuneric la lumină, de la stăpânirea Satanei la Dumnezeu; în cea de a doua el curăţă cămara inimii lui de orice necurăţire, pentru a primi pe Hristos Domnul care vine la el; în cea de a treia Domnul vine, îşi face sălaş în inima lui şi Se uneşte cu el. Aceasta este fericita unire cu Dumnezeu – rostul tuturor ostenelilor şi nevoinţelor ascetice. 
A înfăţişa toate acestea, descoperindu-le şi vădindu-le legile după care este se orânduiesc – înseamnă a arăta calea mântuirii. 

Într-o seară am primit prin poșta electronică un mesaj. Mesajul era de la un suflet chinuit și necăjit de răutatea, de minciunile și de invidiile acestei lumi. Ziua care trecuse fusese pentru mine destul de obositoare, cu multe griji, însă trebuia să răspund. N-am vrut să las fără răspuns osteneala și așteptarea destinatarului, pentru că eram sigur că-l stăpânea singurătatea și deznădejdea.           

Hristos ne conduce viața, este lângă noi în tot și în toate. Toți am trăit momente grele, în care am crezut că am rămas singuri. Singurătatea nu este însă în niciun caz o stare de deznădejde care nu poate să se schimbe. Cu siguranță poate fi înfruntată, poate fi depășită, dar nu cu rețetele acestei lumi.       

Soluția este limpede și ușoară. De vreme ce rădăcinile singurătății se găsesc înăuntrul nostru, nu este cu putință să scăpăm de aceasta fără să ne plecăm înăuntrul sufletului nostru. Și acolo, pentru a intra lumina, cineva trebuie să deschidă fereastra, să o redeschidă față de semeni și față de Dumnezeu.           

Una este arma cea adevărată, care lovește de moarte singurătatea: iubirea adevărată. Cel care trăiește în climatul iubirii autentice nu este în primejdie niciodată din pricina singurătății aducătoare de moarte. Iubirea este vrăjmașul singurătății! Restabilirea comuniunii și îndepărtarea singurătății se găsesc în voința omului. Desigur, dacă acceptă să restabilească comuniunea cu Hristos Dumnezeu-Omul, Care este calea către Dumnezeu Tatăl.           

Deci să facem acești pași împreună cu Hristos, să păstrăm nestricatăîn amintirea noastră dovada milostivirii Lui: lacrimile pe care le-a șters, durerile pe care le-a îndurat, neliniștile pe care le-a risipit, nevoile pe care le-a împlinit, fricile pe care le-a alungat, binecuvântările pe care le-a dăruit. În felul acesta ne întărim sufletul ca să înfruntăm toate greutățile pe care le vom întâlni în vremea rămasă a călătoriei împreună cu semenul nostru! Să facem acești pași împreună cu Hristos! Amin.

Mesajul esenţial al acestei cărţii: „nu aveţi de ce să vă învinovăţiţi, vă veţi descurca şi deja vă descurcaţi, nu este mai puţin valoros decât informaţiile şi sfaturile importante şi folositoare.

Ar fi foarte bine ca această carte să fie citită nu numai de către părinţi, ci şi de profesori, rude şi de oricare alte persoane care au contact cu astfel de familii şi copii.

Această carte vă poate fi o sursă de consolare şi de inspiraţie. Autoarea ei, Irina Lukyanova, este scriitoare şi profesoară, mamă a unui adult, cândva a unui copil „hiperactiv”.

În carte veţi citi despre cauzele medicale ale comportamentului problematic şi despre strategiile educaţionale, despre modul cum să stabiliţi un dialog cu şcoala şi cum să vă organizaţi viaţa de familie cu un copil „dezorganizat”. Un capitol separat este dedicat liniştii sufleteşti a mamei şi modalităţilor de a face faţă stresului de zi cu zi.

"Eu, chiar cand voi fi plecat, voi continua sa va vorbesc. Oare voi ma veti auzi?" Parintele Porfirie Capsocalivitul. Nu trecuse mult timp din ziua adormirii parintelui Porfirie cand un nepot de-al sau, de meserie educator, a vazut in vis o biserica uriasa, scaldata in lumina, aflata in inaltul cerului, ce fusese ridicata in cinstea parintelui Pofirie si in mijlocul careia sedea insusi Parintele Porfirie.

Totodata a vazut cum numerosi oameni ai lui Dumnezeu, imbracati in straie de lumina si purtand cununi stralucitoare, se adunasera inauntrul dar si in afara bisericii si cantau cu glasuri melodioase un tropar al carui text si a carui muzica erau inchinate parintelui Porfirie! Nepotul parintelui a auzit de atatea ori in vis acest tropar, incat l-a invatat pe de rost si, indata ce s-a trezit, aducandu-si-l bine aminte, l-a scris si l-a inregistrat! Acesta este troparul: Dupa cum pe pamant fiind te rugai pentru tamaduirea neputintelor si pentru iertarea pacatelor noastre, tot astfel si acum roaga-te in ceruri, Parinte Porfirie, si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa mantuiasca sufletele noastre.

Crestinii stiu ca sufletul este mai de cinste decat toate cele create, pentru ca doar omul a fost creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Ia seama cat de mare este cerul si pamantul, si cat de mari si slavite sunt creaturile care se gasesc deasupra acestora! Omul insa este mai cinstit decat toate creaturile, deoarece doar asupra acestuia Dumnezeu Si-a aratat bunavointa Lui speciala, cu toate ca si vietatile marii, si muntii, si fiarele, in privinta marimii, sunt deasupra omului. Ia seama la vrednicia ta, omule, priveste cata este! Pentru ca Dumnezeu te-a creat mai inalt decat ingerii, si de aceea El Insusi a venit pe pamant ca sa-ti ofere ajutor si izbavire!

Dumnezeu si cu ingerii au venit pentru mantuirea ta! Pentru ca Fiul Imparatului a facut sfat cu Parintele Sau, Care L-a trimis pe Logos, adica pe Fiul, Cel ce a luat trup omenesc si Si-a ascuns dumnezeirea Sa, ca sa-L mantuiasca pe cel asemenea Lui, si Si-a jertfit trupul Sau pe cruce.

Sfântul Nichifor cel Lepros, asemenea tuturor sfinţilor, este pentru noi un dar de la Dumnezeu, o alinare şi o mângâiere, mai ales în zilele noastre. Toată viaţa lui a fost un martiriu, pe care l-a îndurat cu o răbdare şi cu o stăruinţă vrednice de admirat. A trăit în ascuns, însoţit de durere, afierosindu- se iubirii lui Dumnezeu. A adormit în 1964, la vârsta de 74 de ani, având deja numeroase chinuri trupeşti. A plecat spre ceruri ca să audă din gura Mirelui Hristos, pe Care L-a iubit aşa de mult, acele cuvinte binecuvântate: „Bine, slugă bună şi credincioasă... intră întru bucuria domnului tău!”

Având astfel îndrăzneală către Dumnezeu, mijloceşte şi se roagă pentru noi, pentru problemele noastre, pentru chinurile şi păcatele noastre.