Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Dragostea Domnului nostru Iisus Hristos față de oameni este atât de mare, încât El nu numai că a primit pentru mântuirea noastră moartea, ci ne-a dat și posibilitatea de a ne uni mereu în cel mai strâns mod cu El. În acest scop, la Cina cea de Taină, înainte de suferințele pe care avea să le îndure pe Cruce, Domnul a instituit Taina Sfintei Împărtășanii. Modul în care a fost instituită această Taină îl povestesc Sfinții Evangheliști. Astfel, Evanghelistul Matei scrie: Au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile? Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 17-20, 26-28).Taina Sfintei Împărtășanii este una dintre cele mai importante și de nepătruns taine ale Bisericii creștine. De ea sunt legate o mulțime de minuni, ale căror mărturii sunt păstrate cu grijă de istoria Bisericii. Fiind ea însăși o Minune, Sfânta Împărtășanie este cunoscută și percepută mai bine prin intermediul minunilor legate de ea. În această carte sunt povestite cele mai cunoscute dintre ele. Totuși, aceasta nu înseamnă că în fața cititorului se află o culegere de întâmplări minunate. În paginile cărții este vorba, în primul rând, despre Taina în sine, care exprimă marea dragoste a lui Dumnezeu față de oameni și modul în care noi putem deveni părtași vrednici la Tainele lui Hristos. 

In textele volumului de fata,Sfantul Ioan Gura de Aur ne dezvaluie care este moartea adevarata si moartea falsa. Mort cu adevarat nu este cel care sufera moarte biologica,pentru ca moartea aceasta are doar denumirea de moarte. Hristos, prin moartea Sa, a biruit moartea, iar diavolul, prin arma cu care credea ca-L va birui pe Hristos, a suferit propria pierzanie. 
Cand este vorba despre omul virtuos, atunci moartea este caracterizata drept „cinstita”, in timp ce moartea celor pacatosi este definita drept „vicleana.” Prin moarte, dreptul se muta acolo unde va primi plata ostenelilor sale, in timp ce pacatosul se opreste din savarsirea faptelor sale pacatoase. 
Sfantul Ioan Gura de Aur, dascalul universal al Bisericii noastre, ca un „anatomist” desavarsit al sufletului omenesc, nu opreste doliul. „Nu opresc tanguirea”,intareste Sfantul. „Plangi si tu, asa cum a plans Domnul Insusi pentru prietenul Sau, Lazar, cu bunacuviinta si gravitate, nu ca unul care nu crede in Inviere”. Ceea ce aduce multa mangaiere celor indoliati sunt parastasele care au fost randuite de catre Biserica din vremurile cele mai vechi, cunoscand, conform marturisirii Sfantului, castigul sufletului din aducerea Jertfei celei fara de sange, dar si din milosteniile care se fac pentru cei adormiti. 

„În această lume confuză, care încearcă să găsească sensul vieţii, eu am simţit nevoia de a mă întoarce la izvoare, de a cerceta Scriptura şi a mă strădui să înţeleg ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre sensul vieţii, despre suferinţă şi moarte. Şi atunci am simţit toată măreţia rolului femeii, am înţeles câtă nevoie are omenirea ca femeia să îşi dobândească din nou propriul «eu» şi locul său în planul lui Dumnezeu, ajutându-l pe bărbat să le dobândească pe ale sale, ca împreună să lucreze în aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu”. Calea către o astfel de înţelegere de sine trece prin conştiinţa chemării tale, care se descoperă pas cu pas. Şi vorba nu este despre a te socoti pe tine drept un om de sex feminin sau, cum scrie mereu în sens peiorativ ideologul feminismului, filozoful Simone de Beauvoir, a te simţi pe tine ca om, în timp ce cei din jur spun mereu că tu nu eşti decât femeia omului. Important este să conştientizezi că tu nu eşti un simplu om, ci fiica lui Dumnezeu şi odată cu aceasta să înţelegi ce înseamnă acest lucru.

Nimeni in afara de Sfantul Mare Mucenic Cneaz Lazar nu a infaptuit intr-un mod atat de deplin idealul Sfantului Sava pentru intreaga sa natiune: Renuntati la toate pentru Hristos, iar la Hristos nu renuntati pentru nimic in lume. El l-a infaptuit pentru intregul sau popor atunci cand a luat hotararea sa aleaga Imparatia Cerurilor, aducandu-se pe sine drept jertfa pe campia din Kosovo, si, impreuna cu sine, intregul sau popor.

Simţea cum îşi risipeşte energia în fiecare seară, între atâta lume. Dimineaţa la Minister îl plictisea rutina, nu-l mai interesa ceea ce făcea, se săturase de aceleaşi şi aceleaşi lucruri. Spunea că o să aibă răbdare, ca să-şi asigure viitorul, dar după aceea s-a gândit să demisioneze. Avea mereu sentimentul că nu aparţine acelui loc, că toate acestea seamănă cu un vis, deseori se trezea noaptea neliniştit din cauza unui coşmar indefinit şi dormea puţin. Toate dilemele rămâneau la fel de nedezlegate, ştia că la un moment dat trebuia să le înfrunte, să înceteze să se mai ascundă, să nu le mai înăbuşe. Altfel îşi începuse el viaţa, mai demult îşi dorea să se dăruiască semenilor, iar acum, în adâncul lui ştia că viaţa este în altă parte, însă nu ştia unde.

Eroii acestui roman au fost creaţi din întâmplările adevărate ale oamenilor care trăiesc lângă noi. Am vrut să povestim viaţa lor pentru a arăta că există încă speranţă, oricât ar fi eşuat cineva, oricât ar fi suferit, oricât ar fi fost de vinovat, e suficient să vină acel moment binecuvântat când îşi va asuma total responsabilitatea vieţii lui şi va dori să se redeschidă Luminii. Aceasta este o taină şi sărace sunt cuvintele pentru a o descrie, dar se întâmplă în fiecare zi în jurul nostru şi noi ne-am dorit s-o împărtăşim.