Bucurie aduce sufletelor dreptcredinciosilor si aceasta culegere de cantari, ritmuri din bataia inimii Bisericii, care este Duhul Sfant, suflari de viata invioratoare si de crez crestin marturisitoare.  Aceasta publicatie urmeaza unor ani fructuosi de punere in practica a melosului si etosului bizantin, si reprezinta o ofranda inchinata Ocrotitoarei Moldovei, Sfanta Cuvioasa Parascheva, cea mult folositoare.  Expresie asadar a unei experiente doxologice de exceptie, aceasta lucrare sa ne fie chemare si indemnare spre inchinaciune adusa Dumnezeului Celui minunat intru sfintii Sai.

Lucrarea Vocile Bizanţului a fost concepută iniţial la cererea publicului francez, doritor de a afla mai multe despre lumea muzicii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de Răsărit şi, în acelaşi timp, doritor de a „răsfoi” câteva din preţioasele amintiri ale profesorului, interpretului cercetătorului dar şi călătorului şi culegătorului de tradiţie muzicală vie, Lykourgos Angelopoulos.  Contine 1 CD audio - imnuri bizantine interpretate de Corul Bizantin Grec.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Să ne rugăm pentru copiii noÈ™tri până la naÈ™terea lor, să ne rugăm pentru ei în timpul vieÈ›ii, la orice vârstă a lor, fiindcă nu este înaintea lui Dumnezeu o rugăciune mai puternică decât rugăciunea părinÈ›ilor, mai ales cea a mamei. RecunoÈ™tinÈ›a noastră pentru darul Preabinecu-vântatei Fecioare dumnezeieÈ™ti, Maria, este fără de margini, căci, prin naÈ™terea ei, lumea a dobândit o mijlocitoare È™i o rugătoare neadormită pentru toÈ›i neputincioÈ™ii È™i păcătoÈ™ii care vor să se mântuiască. Rugăciunea ei de mamă este acoperământul È™i mijlocirea noastră, a tuturor. 
Arhim. Ioan Krestiankin (1910-2006)

Din umbrele ultimelor doua veacuri si jumatate, soboarele Cuviosilor si Dreptilor Sfintei Rusii rasar inaintea cititorului atat in plutirea lor pe marea vietii pamantesti, cat si din neinviforatul liman al vesnicei odihne si mijlociri inaintea lui Dumnezeu pentru omenirea patimitoare.  In aceasta carte, dintre zidurile Radonejului si Sarovului, din chiliile Optinei si Pecerskai, din pustietatile Solovetului si Valaamului, nevointe si lupte pe nevazutele campuri de batalie, pilde ziditoare si indrumari ne ies in intampinare ca nenumarate maini de ajutor, ne invaluie ca o multime de priviri calde.

Sa ne deschidem, asadar, inimile spre a primi intelepciune si putere, lumina si bucurie, caldura si ravna duhovniceasca de la MARII STARETI RUSI.

Dumnezeu, ca sa suprime pacatul, i-a facut omului cateva daruri, pentru a-l face capabil sa lepede pacatul. Unul dintre cele mai importante dintre aceste daruri este boala. Boala este un semn care ma uneste cu Dumnezeu, dar eu, cand ma indeletnicesc cu boala mea, aceasta indeletnicire devine o uitare a adevaratului Dumnezeu. Boala ne va pandi intotdeauna, insa trebuie sa o vedem ca niste copii ai lui Dumnezeu, si nu ca niste oameni ai acestei lumi. 
Trebuie sa se sfarseasca aceasta viata lipsita de har, in care stapaneste demonul, sa treaca lumea si sa vina harul lui Dumnezeu, ca sa vina ceea ce este vesnic, nestricacios. Adica prelungirea acestei vieti este din lumea aceasta, in timp ce sfarsitul este lucrul firesc si inalta la ceea ce este suprafiresc, intrucat face sa inceteze orice stricaciune si desertaciune, ne uneste cu Insusi Dumnezeu si ne introduce in camara Mirelui ceresc, unde nu exista nici durere, nici intristare, nici suspin. De aceea, cel mai bun lucru pe care il avem de facut este, mai intai, sa iubim acea ultima clipa a vietii noastre, pentru ca va fi clipa in care vom intalni lucrul dupa care am tanjit intreaga noastra viata, adica iubirea. - Arhimandrit Emilianos Simonopetritul 

Cartea de față își propune să ajute cititorii să pătrundă mai profund în esența duhovnicească a tradiției artei sacre bizantine. Arta bizantină nu poate fi condamnată că nu este firească, realistă, sau pentru că nu reproduce fidel lumea exterioară. Scopul ei este unul foarte diferit. Ea are o funcție religioasă. Ea caută să exprime lucruri duhovnicești spre a-l ajuta pe om să pătrundă tainele religiei creștine, să se ridice la un nivel superior al ființei. Perioada bizantină este o perioadă istorică și un loc în care oamenii au viețuit cu o aspirație către suprafiresc, către veșnicie. Bizantinii credeau în tainele și adevărul revelate de Hristos, cu alte cuvinte, în minunata lume care există dincolo de cea percepută de simțurile și rațiunea noastră, întrucât anticii s-au oprit în punctul acela.

Lumea antică este împărăția logicii, măsurii și a morții. Bizanțul este împărăția credinței, a emoției duhovnicești și a nemuririi. Acest lucru poate fi limpede observat în arta fiecăreia dintre aceste două lumi. Creștinismul a rafinat „omul dionisiac și apollonic”, l‐a îndreptat spre adâncurile sale și i‐a dăruit „ochi și urechi duhovnicești”, spre a putea cerceta adâncimile de nepătruns ale duhului și spre a asculta „dumnezeieștile ecouri”.

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor. In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba lor proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui.

Porunca a VII-a a Decalogului, hotaraste fiecaruia in parte si tuturor oamenilor in general, parte barbateasca si femeiasca, sa se pazeasca pe sinesi curati, zicand:  Sa nu fii desfranat (Ieş. 20, 14).  Desfranarea sau necuratia, este pofta neregulata, nelegiuita, sau peste masura Legilor Divine.  Placerile trupesti nu sunt in sine oprite, dar nu se pot nici macar dori prin gand, afara de randuiala stabilita de Dumnezeu.  Randuiala aceasta este casatoria legitima, intemeiata de insusi Dumnezeu, spre formarea familiei, propagarea si pastrarea omenirii.  Prima familie a facut-o Dumnezeu, punand ca temelie, a societatii omenesti casatoria infiintata in Rai, avand ca Preot si ca Martori (Nasi) pe Insusi Dumnezeu Creatorul: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Care dupa ce i-a creat si asezat in Rai, i-a binecuvantat zicandu-le: Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti pe el.  (Fac. 1, 26-30).  Dupa prima casatorie facuta in Rai, toate casatoriile, dupa Legile Divine si randuiala Ortodoxiei Crestine, se binecuvinteaza de Preotul Bisericii - Ministrul lui Dumnezeu - devenind astfel casatorii legitime, pentru trainica formare a familiei si a societatii omenesti.  Taina aceasta a resfintit-o Mantuitorul in Cana Galileei. (Ioan 2, 1-12).

Protos. Nicodim Mandita