(lipsa text)

Originea pacatului stramosesc se afla in neascultarea Protoparintilor nostri, Adam si Eva, care ispiti de diavol, au calcat porunca lui Dumnezeu de a nu manca dintr-un anumit pom. Acelasi lucru il facem toti, mai ales ierarhia, pe toate treptele de organizare a societatii. Toti vor sa fie dumnezei dar fara ascultare de Dumnezeu.

Multi pot sa fagaduiasca mantuirea, dar numai Unul p poate da, Acela, Care S-a suit pentru asta pe Cruce si S-a sculat din mormant.

(lipsa text)

"Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe". 
Dupa Cuvantul Parintilor, toata stradania diavolului aceasta era si este, ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva afara de Dumnezeu.
Drapt aceea vrajmasul, ca sa-si ajunga tinta faradelegii, imbie sufletului ispita intai, cea prin placere, aducandu-i momelii placute la vedere si bune la gustare - potrivite cu fiecare putere franta a sufletului, in parte, iar pe trup il impinge sa le implineasca cu lucrul si sa le faca tot mereu.
Vrea vicleanul, ca pe niste lipsiti de bucuria vederii lui Dumenzeu, pe care ne-a furat-o, sa ne mangaie invatandu-ne sa iubim placerea, binestiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu si intuneca mintea de la vederea Lui." (Parintele Arsenie Boca) 
Cuvant al Parintelui Iustin Parvu, despre Parintele Arsenie Boca
Motivatie la publicarea acestei carti
Cuvant inainte
Un tovaras nevazut si bun
Noe si Iisus
Din pacatosi Biserica face Sfinti
Lupta mantuirii
Vrajmas milostiv si prieten viclean
Iubirea de sine, primul pui al diavolului
Semnul Sfintei Cruci
In pustia Carantaniei
Cararea e iubirea
Saul si David
Cum ne bagam datori
Vremea de plata
Marturisirea
Ispasirea
Prin cuptorul smereniei
Invata de la cel patit
Cenzura invidiei
Soarele smereniei
Despre cei ce n-au necazuri
Cum se urzeste o cadere
Puterea care nu asculta
In duhul Parintilor
Cand se intuneca mintea
Spiritism
Plata neascultarii
Cele sapte surle
1.Chemarea launtrica prin glasul constiintei
2.Chemarea din afara prin cuvant
3.Chemarea prin necazurile vietii
4.Chemarea prin necazurile mortii
5.Chemarea prin necazurile mai presus de fire
6.Chemarea prin chinuri de la antihrist
7.Chemarea la Judecata generala
Razboiul nevazut
Pustiirea din rai
Dupa fire si contra firii
Ce insemneaza Mantuitorul
Lupta dupa lege
Pe trepte de-a rapa
Unii si-au taiat mintea in scripturi
Greselile iubirii si dreapta socoteala
Masura darului de sus
Nevointele desavarsirii
Varstele iubirii
Cuvinte hotaratoare
Destinul talantilor
Dreptul intre iubire si sabie
Ocarmuirea de sus
Crinul de pe cruce
Raspunzatorii
Iconomul nedrept
Adaugirile editorului.

(lipsa text)

Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la IaÈ™i în anul 1591, publicat în VeneÈ›ia la anul 1691. În anul 1821 ăl foloseÈ™te Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 de ani apare în limba română, la editura Pelerinul Român, la Oradea, în anul 1992 ediÈ›ia 1, iar acum în anul 2005 ediÈ›ia a 2-a

Viata contemplativa nu este opusa vietii practice, ci reprezinta culminarea acesteia, fiindca in ea actio si contemplatio sunt unite.  Prin echivalarea vietii contemplative, considerata in mod traditional drept cea mai pura si inalta forma de vietuire filosofica si crestina, cu viata de preot/episcop, avva Iulian Pomerius se dovedeste a fi un scriitor bisericesc aparte, un scriitor preocupat de oamenii Bisericii; iar prin echivalarea vietii de episcop cu cea contemplativa, el ofera episcopului acea auctoritas morala a vietii contemplative.  Desi aspectele vietii contemplative pe care el le enumara la mijlocul capitolului XXV - grija fata de saraci, invatarea credinciosilor, practica filantropiei - au fost considerate inaintea lui, dar si ulterior, drept cele mai caracteristici fapte ale vietii active, Pomerius le-a transformat insa in manifestari ale vietii contemplative, fiindca el defineste cele doua versiuni ale conversatio crestine nu dupa fapte, ci dupa orientare, dupa dispozitia mintii.

De nu cunosti duhul cel ucigator, nu vei cunoaste nici Duhul cel datator de viata, spune Sfantul Ioan de Kronstadt.  Aceasta este ideea principala a primelor capitole ale cartii de fata.  Cunoasterea duhului desertaciunii ne ofera in primul rand o mai larga vizibilitate asupra campului de lupta.  O parte din capcanele vrajmasului, aflate pana atunci in ceata, sunt scoase la lumina si cumva explicat mecanismul lor: de obicei a ne lepada armele si a ramane descoperiti in fata vrajmasului.  Oare vrajmasul, care de mii de ani se lupta cu neamul omenesc, nu va profita?  Nu ne va strapunge adanc inima cu otravurile sale?

Cronicarul a făcut în­­sem­nările care urmează – în mare parte autobiografice – pe când se afla in iad mai întâi ca fugar şi deÈ›inut la Jilava, iar apoi la munca de jos, timp de 17 ani.
Localizarea acÈ›iunii în Germania a fost, evident, impusă de pretenÈ›iile regimului politic de atunci căci iadul de acasă era Rai. Editorii şi cititorii au înÈ›eles la vremea tipăririi, în anul 1970, alegoria. Se pare că au înÈ›eles‑o şi cenzorii, dar au admis publicarea cărÈ›ii pentru că le‑a plăcut până şi lor, ceea ce era, evident, un act conspirativ.
Cartea denunÈ›ă frica, opresiunea, atentatul împotriva identităÈ›ii oamenilor, limbajul de lemn şi toate relele regimului. Personajele sunt fictive, iar autorul, sub forma alegoriei, redă atmosfera de iad şi măsura până la care ateismul şi tirania au izbutit să deformeze fiinÈ›a umană.
Cenzorii au trăit şi ei în acest iad, responsabili de întreÈ›inerea lui. Iar autorul ar vrea să creadă că, în pofida evidenÈ›ei, în tainiÈ›ele sufletelor lor, mai păstrau şi ei fărâme de omenie. Acest lucru se pare că-l revendică de-abia acum, într-un târziu, cu convingere.

Pustia Optina e un nume cu adânci rezonanÈ›e duhov­niceÈ™ti în spiritualitatea creştină răsăriteană. Ambrozie, Anatolie, Antonie, Ilarion, Iosif, Isaac, ­Leonid, Macarie, Moi­se, Nectarie, Nicon È™i Varsanufie, marii stareÈ›i de aici, au fost cunoscuÈ›i însă nu numai ca adânci rugători, ci şi ca mari povăţuitori duhovniceşti, atât pentru ne­voi­le oamenilor, cât È™i întru osteneala lucrării Rugăciunii lui Iisus.

Cartea de faÈ›ă cuprinde îndrumările unora dintre aceÈ™ti mari stareÈ›i ai Optinei pentru creÈ™tinii aflaÈ›i în vâltoarea acestei lumi. De la pravila de zi cu zi, ­rugăciunea È™i slujbele Bisericii, până la lucrarea rugăciunii neîncetate È™i primejdiile ce pot apărea pe calea acesteia – totul este arătat cu limpezime, spre folosul È™i mântuirea celor ce doresc să vieÈ›uiască duhovniceÈ™te.

Candva, demult, Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, pe Adam si Eva, si ei au locuit in gradina Raiului printre pomi minunati si verdeata.  Alaturi de ei au locuit si animale salbatice.  Oamenii si animalele salbatice traiau prieteneste, se intelegeau.  Dar oamenii nu L-au ascultat pe Dumnezeu si s-a rupt aceasta prietenie.  Nu mai era pace in sufletul omului si animalele salbatice au incetat sa-l mai iubeasca si sa-l asculte.  Ele au fugit de om.  Animalele cele puternice sunt in vrajmasie cu el, iar cele slabe fug si se ascund.  Numai animalele domestice, ca si inainte, se supun omului.

Ca exponent al traditiei isihaste, Sfantul Nicodim Aghioritul (1749-1809) a incercat sa sporeasca si sa adanceasca cunoasterea filonului imnografic bisericesc, prezentand intr-un opus amplu totalitatea talcuirilor existente la canoanele inchinate praznicelor imparatesti si ale Maicii Domnului si reunind cuvintele patristice, care n-au incetat de-a lungul timpului sa impartaseasca celor insetati de frumusete ambrozia si nectarul imnelor bisericesti.

Din aceasta antologie, care poarta numele de Eortodrómion (Calea sarbatorilor), vede pentru prima data lumina tiparului in limba romana talcuirea canonului „Ziua Invierii”, inchinat, dupa cum si numele insusi o arata, sfintei si maritei zile a Invierii – sarbatoarea sarbatorilor si praznicul praznicelor –, care pentru frumusetea si armonia nu doar a mesajului poetico-teologic, ci si a melosului e considerat „Canonul Canoanelor” si „Imparatul Canoanelor”.